Nu suntem nimic altceva decât

    Colivii zburătoare:

    Orbecăim

    O vreme,

    Două vremi,

    O jumătate de vreme,

    În jurul unui felinar chior,

    Numit, impropriu, Viață,

    Până când cădem, secerați,

    Și cu gratiile arse,

    În praful stelar

    Din care ne-am născut…

 

    Cu această nefericită ocazie,

    Cele cinci măști ale Realității,

    Ridicate, de către Lorzii Sistemului,

    La rang de modele,

    Nici măcar nu se clintesc

    De pe obrazul de Singularitate

    Al Universului cunoscut…

 

    Cu noi sau fără noi,

    Lumea continuă să existe,

    Ori, poate,  - cine știe? -

    Doar să subziste, ca și până acum,

    Ca un vis frumos, pentru unii,

    Ca un coșmar în spirală, pentru alții,

    Ca o iluzie abil executată

    Pentru toți, în egală măsură,

    De către Marele Maestru,

    Bătrânul Scamator,

    Aflat sub Semnul Dragonului…

 

    Nici o umbră, nici un ecou,

    Nu par să ajungă la noi

    De pe fața nevăzută a Lunii

    Asemuite, vai, uneori,

    Cu un felinar spart

    De pietrele aducerii aminte…

 

    Fântânile rămân

    La fel de mute și de reci

    Precum o piatră de mormânt

    Nerostogolită, încă,

    De vreo aripă de înger…

 

    Bufnițele și liliecii

    Continuă vânătoarea celor rămași,

    Fie în zbor surd,

    Fie în zbor frânt,

    În aplauzele elitrelor de greieri:

  „Despre morți,

    Numai de bine!“

 

    Doar un freamăt lin trece

    Prin marea de iarbă:

    Prezumția de nevinovăție,

   (Ne-verificată matematic)

    A unei coase albastre,

    Ipotetică, dar tăioasă...

    Absurdă teorie, nu-i așa?!

 

    Se zvonește, însă,

    Așa, mai mult ca o legendă a rădăcinilor,

    Cum că petalele de măr

    N-ar ninge în zadar

    Când zburdă, inocenți,

    Și în tăcere,

    Mieii...

 

    Și se mai spune că, odată,

    Lumina Se purta pe deasupra Apelor,

    Apoi, chiar a mers pe ape!

    Și că va veni o zi,

    Neștiută nici de duhurile înțelegătoare,

    Când Lumina își va fi adunat

    Visul de-a stânga

    Și Viul de-a dreapta:

    Visul fi-va Coșmar,

    Iar Viul, Lumină,

    Întru Nemărginire...

 

    Dar, ce păcat:

    Cine mai crede, astăzi,

    În plină Zodie Binară,

    În astfel de basme telurice,

    Șoptite, demult nepoților,

    La gura sobei

    De către bunicile - stele

    Văzute ca scântei?

 

    Arar, doar vântul mai spulberă,

    În mici tornade inofensive

    Și atemporale,

    Amestecul de praf de stele

    Și cenușă de gratii,

    Mustrând conștiința canarului:

 

  „Bulgăraș de aur și raze,

    Ușa coliviei a fost mereu deschisă!

    Uită de cele câteva grăunțe,

    Te leapădă de ochiul și de gheara pisicii,

    Lasă-ți în urmă cântul

    Ca pe o piele veche de șarpe

    Și fugi!

    Ascunde-te-ntr-o lacrimă de copil,

    Pe fața nevăzută a Lunii!

    Acolo,

    Oftează adânc,

    Însă doar o singură dată;

    Apoi tună,

    Cu drag,

    Cu aripile deschise a îmbrățișare:

 Săvârșitu-s-a!

Vizualizări: 60

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Negru pe alb !

Alătură-te reţelei Negru pe alb

Comentariu publicat de Eugen Serea pe Mai 12, 2019 la 12:40pm

Agafia, mulțumesc. 

Comentariu publicat de Agafia Dragan pe Mai 12, 2019 la 10:34am

Foarte buna intrarea in poezie, puternic final. Felicitari!

Comentariu publicat de Eugen Serea pe Mai 11, 2019 la 4:55pm

Mulțumesc pentru like, Dorina.

Comentariu publicat de Eugen Serea pe Mai 11, 2019 la 4:55pm

Denisa Mary, mulțumesc pentru like.

Comentariu publicat de Eugen Serea pe Mai 11, 2019 la 4:54pm

Mulțumesc, Zarra.

Sper să-mi aduc aminte de genul acesta de comentarii, precum cel al tău, de-acum, la răstimpurile când mă voi întreba (pentru-a câta oară, Doamne?) dacă am cu-adevărat ceva de spus, dacă o spun bine și dacă m-ascultă cineva...

Comentariu publicat de Zarra pe Mai 10, 2019 la 4:56pm

Tot ce pot spune după lecturarea unui asemenea poem este... Felicitări Eugen! Un poem amplu, profund , bine închegat. Abordezi versul liber cu aceeași ușurință și îndemânare ca un maestru al cuvântului...de fapt în opinia mea , ești unul dintre ei.

 

Comentariu publicat de Eugen Serea pe Mai 10, 2019 la 2:54pm

Mulțumesc, Viorel.

Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe Mai 10, 2019 la 1:12pm

Oau, iar ne-ai dat gata...

Felicitări!

Comentariu publicat de Eugen Serea pe Mai 10, 2019 la 9:15am

Ana-Maria, mulțumesc pentru like.

Comentariu publicat de Eugen Serea pe Mai 10, 2019 la 9:15am

Mulțumesc, Floare.

Activitatea Recentă

aDa nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Alint a utilizatorului aDa nemescu
cu 25 minute în urmă
aDa nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Însingurare a utilizatorului aDa nemescu
cu 39 minute în urmă
aDa nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Socot în clipe argintul unei stele a utilizatorului aDa nemescu
cu 1 oră în urmă
Mircea Florin Caracas a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog CAPITOLUL XIV. SĂ  ÎMBĂTRÂNIM  FRUMOS. a utilizatorului Mircea Florin Caracas
cu 2 ore în urmă
Mircea Florin Caracas a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog CAPITOLUL XIV. SĂ  ÎMBĂTRÂNIM  FRUMOS. a utilizatorului Mircea Florin Caracas
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mircea Florin Caracas
cu 2 ore în urmă
Lui Victor Bivolu i-a plăcut discuţia ISTORIE MILITARĂ – ARMA TOPOGRAFIE MILITARĂ ROMÂNĂ a lui Victor Bivolu
cu 2 ore în urmă
Victor Bivolu a adăugat 3 discuţii la grupul SALONUL ÎNDELETNICIRILOR PLĂCUTE(HOBBY-URILOR
cu 2 ore în urmă
Lui Victor Bivolu i-a plăcut discuţia FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – SANATORIUL MOROENI a lui Victor Bivolu
cu 2 ore în urmă
Victor Bivolu a contribuit cu răspunsuri la discuţia FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – SANATORIUL MOROENI a utilizatorului Victor Bivolu în grupul SALONUL ÎNDELETNICIRILOR PLĂCUTE(HOBBY-URILOR
cu 2 ore în urmă
FLOARE ARBORE a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog la școala vieții (rondel) a utilizatorului FLOARE ARBORE
cu 2 ore în urmă
FLOARE ARBORE a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog la școala vieții (rondel) a utilizatorului FLOARE ARBORE
cu 2 ore în urmă
Eugen Serea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mea Culpa a utilizatorului Eugen Serea
cu 5 ore în urmă
Eugen Serea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mea Culpa a utilizatorului Eugen Serea
cu 5 ore în urmă
Eugen Serea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mea Culpa a utilizatorului Eugen Serea
cu 5 ore în urmă
Eugen Serea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mea Culpa a utilizatorului Eugen Serea
cu 5 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Socot în clipe argintul unei stele a utilizatorului aDa nemescu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Lilioara Macovei îi place postarea pe blog CAPITOLUL XIV. SĂ  ÎMBĂTRÂNIM  FRUMOS. a lui Mircea Florin Caracas
cu 6 ore în urmă
Lilioara Macovei a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog CAPITOLUL XIV. SĂ  ÎMBĂTRÂNIM  FRUMOS. a utilizatorului Mircea Florin Caracas
cu 6 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mea Culpa a utilizatorului Eugen Serea
cu 6 ore în urmă