Încurcă ițe, oarbe ursitoare,

Sub Luna plină tămâiază teii,

Priviți la cer! Vânează vrăjitoare,

Pe cozi de mături, călărind, ateii.

 

Plutește-un „în zadar“ pe toate cele,

Precum o pâclă de-nceput de Lume,

Idoli împart Realul în parcele,

Iar noi le dăm putere, chip și nume.

 

În Noua Eră, bunul plac e Lege,

Știința și Religia sunt opiu

Și fiecare-și ia cât înțelege,

Cât îi convine, cât îi este propriu.

 

Porniri instinctuale, sacrosante,

Sub măștile de aur, faraonic,

Mumifică idei elucubrante,

Zeificând argintul pur, ionic.

 

Străfulgerări și jocuri de cristale

Iau ochii minții noastre, amăgite

De sorbul iluzivelor petale,

Apă de foc sinapselor prăjite.

 

Filosofii ce fac doi bani, în sine,

Hrănesc, din plin, nădejdile deșarte,

Curatele învățături divine,

Rămân pecetluite-n Sfânta Carte.

 

Vrea semne și minuni liberul cuget,

Dar omu-i lup, pentru al său aproape,

Iar gândul bun e răget sau e muget,

Fac monștri pui în grote vechi, sub pleoape.

  

Prea multă ignoranță travestită

Într-o cerească, fină-nțelepciune,

De douăzeci de veacuri prevestită

Cum flacără proorocind tăciune.

 

În Evul când păcatul e-o virtute,

Proliferează, adulați, șamanii,

Aplaudăm smerenii prefăcute

Și ne mândrim că noi am fi ramanii.

 

Se rezidesc cetățile - blesteme,

Se surpă filantropice capcane,

Ca vrejurile, șerpii urcă-n steme,

Zboară săgeți de iad din sarbacane.

 

Dar toate-au fost, nimic nu-i nou sub Soare,

Balaurul revine, în spirală,

Pastila de siliciu-i gânditoare,

Emoția, și ea, e digitală.

 

Și mă socot, atât cât pot eu duce,

Când stau la sfat cu inima și gândul,

Că odrăslește muguri Sfânta Cruce

Și, de pe ea, va coborî Cuvântul...

Vizualizări: 29

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Negru pe alb !

Alătură-te reţelei Negru pe alb

Comentariu publicat de Eugen Serea pe Iunie 20, 2019 la 6:23pm

Mulțumesc, Zarra.


Administrator
Comentariu publicat de Zarra pe Iunie 20, 2019 la 6:18pm

Adevăr grăiești Eugen, cu har și stil. Felicitări.

Comentariu publicat de Eugen Serea pe Iunie 20, 2019 la 8:12am

Floare, mulțumesc. 

Comentariu publicat de FLOARE ARBORE pe Iunie 20, 2019 la 7:06am

un poem exceptional. felicitari draga Eugen.

Comentariu publicat de Eugen Serea pe Iunie 20, 2019 la 5:30am

Mulțumesc, Anișoara. 

Comentariu publicat de Anisoara Iordache pe Iunie 19, 2019 la 10:34pm

Cronica realista a vietii omului contemporan. Versificatia perfecta pusa in valoare si de  tonalitatea cuvintelor, cu tenta razboinica.Mi-a placut echilibrul ideilor.

.

Activitatea Recentă


Administrator
Lui Victor Bivolu i-a plăcut discuţia MONUMENTE ALE EROILOR BUZOIENI – SATUL CĂNEȘTI DIN COMUNA CU ACELAȘI NUME a lui Victor Bivolu
cu 1 minut în urmă

Administrator
Victor Bivolu a adăugat 4 discuţii la grupul SALONUL ÎNDELETNICIRILOR PLĂCUTE(HOBBY-URILOR
încă 1...
cu 1 minut în urmă

Administrator
Lui Victor Bivolu i-a plăcut discuţia FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – LOCALITATEA CECHEȘTI a lui Victor Bivolu
cu 8 minute în urmă

Redactor sef
Lui Lilioara Macovei i-a plăcut discuţia Citate de Hector Malot (20.05.1830 – 17.07.1907) - scriitor francez a lui Pop Dorina
cu 10 minute în urmă

Redactor sef
Lilioara Macovei a contribuit cu răspunsuri la discuţia Unde joacă moldovenii... a utilizatorului Elena în grupul SALONUL "DOR DE BASARABIA"
cu 12 minute în urmă

Redactor sef
Lui Lilioara Macovei i-a plăcut discuţia Unde joacă moldovenii... a lui Elena
cu 14 minute în urmă

fondator
Elena a contribuit cu răspunsuri la discuţia Unde joacă moldovenii... a utilizatorului Elena în grupul SALONUL "DOR DE BASARABIA"
cu 38 minute în urmă
Utilizatorului Pop Dorina îi place postarea pe blog Povețe a lui Eugen Serea
cu 40 minute în urmă
Mircea Florin Caracas a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Parfum de orhidee a utilizatorului Ioan Grigoraș
cu 51 minute în urmă
Utilizatorului Mircea Florin Caracas îi place postarea pe blog Parfum de orhidee a lui Ioan Grigoraș
cu 54 minute în urmă
Eugen Serea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povețe a utilizatorului Eugen Serea
cu 1 oră în urmă
Pop Dorina a contribuit cu răspunsuri la discuţia Citate de Hector Malot (20.05.1830 – 17.07.1907) - scriitor francez a utilizatorului Pop Dorina în grupul SALONUL CALENDARUL ZILEI
cu 1 oră în urmă