VINDECAREA MEMORIEI . AMINTIRI . COSTIN MONEA, EPIGRAMIST, ¨POET ȘI OM DE ALEASĂ CULTURĂ

 Anul 91 a  însemnat  pentru mine, întâlnirea cu o personalitate marcantă a culturii românești -epigramistul , poetul, omul de cultură Costin Monea.  Ne-am cunoscut ….în metrou. Mă îndreptam spre locuință, venind  de la servici. Atunci, lucram ca profesor de liceu, venind dintr-o activitate de  cercetare.

Până acasă , Costin Monea  locuind  foarte aproape de mine,  pe Strada Ion Maiorescu Nr 11 , unde avea și sediul Revistei  Gândirea nouă – La nouvelle pensée , editată de Asociația Culturală și de  Creație " Lucian Blaga", al cărei redactor șef era , mă invitase deja  să îl vizitez. M-am apropiat ,  datoritã atracţiei pe care o radia  întreaga  sa personalitate, plin de vervã, de energie, subţirel, deși era deja în etate la acea datã. La locuinţa din Strada Ion Maiorescu, am reușit să discutăm,  asupra mai multor  participări literare viitoare ale mele .

Prima, a constat în editarea unora din poemele mele, care îi plăcuseră foarte mult maestrului epigramei românești,  începând cu numerele 3-4 iulie-decembrie 91, care au apărut de abia ulterior , în 92 /3/ .Primul  care a  fost  publicat , s-a numit "Sa incercam sa uitam cuvintele ",poem reunit apoi de mine recent, în 2016, în cartea "33 de poeme Rânduri arse de iubire"/ 5/ .

Acea ediție a Revistei, am păstrat-o din fericire, ca o amintire scumpă, împreună cu cele scrise: "Domnului inginer Mircea Caracaș, poet și om de cultură, cu multă preţuire, 17 VIII 1992, Costin Monea.  

Începând cu anul '91 și continuând cu anul '92, când s-a născut fiica mea, am participat cu mare bucurie la întâlnirile "Cenaclului literar Stork", care au decurs la o locație magnifică.

 Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck se află pe strada Vasile Alecsandri, nr.16. / 2/ Patrimoniul acestuia constituie  obiectul unei donații efectuate în  luna octombrie a anului 1951 de către Cecilia Cuțescu Storck și fiicele acesteia -Gabriela Florica Storck și Cecilia Frederica Storck Botez, către stat. Casa  este un  veritabil monument de arhitectură, fiind construită de cei doi artişti, între anii 1911 și 1913, și conservând  creaţia unei întregi familii de artişti plastici. Karl Storck (1826-1887) – sculptor, a fost primul profesor de sculptură la Şcoala de Belle-Arte înfiinţată de Theodor Aman. Este autorul primei sculpturi monumentale din Bucureşti, care s-a păstrat din fericire, cea a Spătarului Mihail Cantacuzino.Carol Storck (1854-1926) – sculptor,fiul lui Karl Storck, este autorul a trei din alegoriile care decorează palatul de Justiţie din Bucureşti , precum şi a monumentului “General Dr. Carol Davila” aflat în faţa Facultăţii de Medicină din Bucureşti. Frederic Storck (1872-1942) – sculptor, fiul lui Karl Storck, a fost de asemenea profesor la Şcoala de Belle-Arte, Bucureşti. Cecilia Cuțescu Storck (1879-1969) – pictor, soția sculptorului Frederic Storck, este  prima femeie profesor într-o academie de arte, de stat, din Europa. A predat pictura şi artele decorative în Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti. Colecția „Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck”, cuprinde lucrări unice de sculptură, pictură, desene în tuș și cărbune, pasteluri, acuarele și guașe. La acestea se adaugă o serie de plachete și medalii lucrate în bronz și obiecte de colecție, monede antice, icoane.Dar,aici s-a reunit cenaclul lunar,  iar eu  am  prezentat câteva poeme , între care : Să încercăm să uităm cuvintele,  Din cuvinte, O zi, Timpul, …/ 5/ .

Pe de altă parte,  am ascultat și comentat, cu deosebită  bucurie,  citirea unor  lucrări ale unor importante personalități din lumea literară,  de care voi vorbi pe rând .

 La Muzeul Stork, la cenaclu am cunoscut pe redactorul  șef adjunct al revistei Gândirea Nouă , domnul Dinu Giurcneanu, apoi pe  poeta   Rodica Ciocârdel Teodorescu,  pe epigramistul C .A. Dragodan, scriitorul Fronea Bădulescu, scriitorul Mihai Radu Papae, Ovidiu Constantinescu, Sorin Enescu, Ion Constantinescu Mãrãcineanu, Dumitriu Anton șamd…  

Voi începe cu epigramiștii mai întâi, fiind mai mulți. Costin Monea, ca și  Alexandru Lăpușneanu, care mi-a fost coleg  de serviciu, dar  și C A Dragodan, fac parte din epigramiștii de aur ai noștri, ai românilor. La Cenaclu, am avut bucuria să ascult o serie de epigrame valoroase , multe publicate în Revista GândireaNouã / 3/ , între care: "Unui procuror demis din vechiul parchet" , "Unui magistrat civil concentrat la pretorat", "Judecatorului Gheorghe Saracu", "Unui judecător fost seminarist"," Unui avocat prolix" , "Unei prezindente demise"… Citez,  din conținutul acestora:

"De la parchet căzut-a jos, /Așa-i parchetul, lunecos…La Pretorat /Stai magistrat,/ La Tribunal,/Stai magistral/….Citind sentința–am reflectat: /Simțind în mine tot năduful!/  Ca nume, e predestinat,/Dar nu credeam că și cu duhul/ …. N-are de dosar habar./ Fondul nu-l interesează…/Amintiri din seminar…/Crede și nu cercetează./…. /Ascultându-te pe ține,/ Am simțit crescând în mine/ Bucuria c-am venit/ Când plecai…pe la sfârșit./….. Plecarea ta puțin discretă,/ N-a lăsat gol și nici pustiu/ Și totuși lumea azi regretă /Că ai plecat … așa tarziu/….

Aceste epigrame  fac parte din cele ce sunt cuprinse în Revista Gândirea Nouă numãrul  3-4 iulie-decembrie 1991.

Dintre epigramele lui C. A. Dragodan, membru fondator  de asemenea al Revistei Gândirea Nouă, / 3/  voi cita  câteva  titluri, cuprinse în cele 2 colecții apărute:"Trei decenii de epigrame ", anul 1999, și  "Antologia epigramei românești", în anul   2007: " Dragoste la prima vedere", "Unei cântărețe", "Precizări", "Clasificare zoologică. Vaca", "Unui controlor",  șamd….

O lucrare deosebită este "Cimitirul vesel", având titlul inspirat de  comuna Săpânța, localitate vizitată și de mine, în anii 77, în Maramureș:"Un birocrat ce nu dădea aport,/Dorind un medical,perseverent/ Făcea ca să-l obțină, mult efort…./ Și are –acum concediu permanent./ …./ Un cântăreț în cheia de (sub)sol/ I-a adormit pe toți, cum se cuvine,/ Mormântul unui ingamfat e gol,/ dar golu-acesta este "plin de sine"/….

Pe epigramistul Alexandru Lăpușneanu , l-am cunoscut chiar în anul 74, la angajarea mea în  cadrul CISCF, devenind curând și un  prieten bun de familie. Alături de preocupările profesionale, fiind amândoi ingineri, cele muzicale m-au apropiat  de un valoros reprezentant al jazzului românesc, domnul Lăpușneanu fiind urmaș, ucenic  al cunoscutului Sergiu Malagamba ca și  bunul prieten, coleg de liceu, bateristul Mihai  Cernea  de la Mondial și Sfinx Exeperience,  de care am vorbit in cartea "Drumul inimii cãtre lumină"/ 4/ . Dintre epigramele valoroase , cuprinse în "Antologia epigramei românești", citez   "Astronomie": / Eclipsa , soarele și luna / Îl atrăgeau întotdeauna, / Dar azi l-a fascinat  discret / O stea … din corpul de balet!/…./Apoi,  "Unei tinere la parada modei": Frumoase straie, vezi matale,/ dar nu făceau nici trei parale/ De n-ar avea, ce văd și eu,/ Ca zestre… de la Dumnezeu!/….

Colaborarea mea s-a extins și asupra meditării unor elevi la matematică, alături de soția acestui important epigramist, valoroasa profesoară de limba și literatura română, doamna  Lăpușneanu  Vișoica.

 

Bibliografie 

1.http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Alexandru+L%E3pu%BAneanu

2.http://muzeulbucurestiului.ro/muzeul-stork.html*

3.Costin Monea, Revista Gândirea  Nouã ,numerele 3-4 iulie-decembrie 1991

4."Drumul inimii cãtre lumină", editura ePublishers, 2017 ed. I si I

5."33 de poeme Rânduri arse de iubire" editura ePublishers , iunie 2016 

Vizualizări: 32

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Negru pe alb !

Alătură-te reţelei Negru pe alb

Comentariu publicat de Mircea Florin Caracas pe Noiembrie 29, 2017 la 5:47pm

Onorat de trecere doamna  Agafia Dragan si domnule Petru Platica 

Comentariu publicat de Mircea Florin Caracas pe Noiembrie 28, 2017 la 7:20pm

Onorat de treceri, penita, comentariu, doamna Dorina Pop si dmnilor Victor Bivolu si Ioan Grigoras. Il astept si pe domnul Constantin Bidulescu cu comentarii ,si pe toti cititorii Negru pe Alb.

Comentariu publicat de Victor Bivolu pe Noiembrie 28, 2017 la 9:52am

Vă felicit!

Comentariu publicat de Ioan Grigoraș pe Noiembrie 28, 2017 la 7:13am

PENIȚĂ!

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de BOGDANA ELENA SIMIONESCU
cu 12 minute în urmă
BOGDANA ELENA SIMIONESCU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog idealuri în devenire a utilizatorului FLOARE ARBORE
cu 13 minute în urmă
Utilizatorului BOGDANA ELENA SIMIONESCU îi place postarea pe blog idealuri în devenire a lui FLOARE ARBORE
cu 15 minute în urmă
Lui Victor Bivolu i-a plăcut discuţia FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – LOCALITATEA ZĂLAN a lui Victor Bivolu
cu 1 oră în urmă
Victor Bivolu a contribuit cu răspunsuri la discuţia FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – LOCALITATEA ZĂLAN a utilizatorului Victor Bivolu în grupul SALONUL ÎNDELETNICIRILOR PLĂCUTE(HOBBY-URILOR
cu 1 oră în urmă
Victor Bivolu a adăugat 3 discuţii la grupul SALONUL ÎNDELETNICIRILOR PLĂCUTE(HOBBY-URILOR
cu 1 oră în urmă
Lui Victor Bivolu i-a plăcut discuţia ISTORIE ȘI CULTURĂ PRIN MEDALISTICĂ – LOCALITATEA ONEȘTI a lui Victor Bivolu
cu 1 oră în urmă
Victor Bivolu a contribuit cu răspunsuri la discuţia ISTORIE ȘI CULTURĂ PRIN MEDALISTICĂ – LOCALITATEA ONEȘTI a utilizatorului Victor Bivolu în grupul SALONUL ÎNDELETNICIRILOR PLĂCUTE(HOBBY-URILOR
cu 1 oră în urmă
Lilioara Macovei a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Paradoxala vină a utilizatorului Eugen Serea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Lilioara Macovei îi place postarea pe blog Paradoxala vină a lui Eugen Serea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Pop Dorina îi place postarea pe blog Paradoxala vină a lui Eugen Serea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Eugen Serea îi place postarea pe blog idealuri în devenire a lui FLOARE ARBORE
cu 3 ore în urmă

Insignă

Se încarcă...