Tipare

 

Îmi e destul de greu să înțeleg această lume

zidită după reguli , modele și eresuri,

în fața căreia cuvântul aleargă ca un cal în spume

și moare înainte de a pătrunde-n înțelesuri

 

Bătrânul Euclid ne-nvață despre punct și dreaptă

dar și despre plan și spațiu, `nainte ca Hristosul să se fi-nălțat,,

dar mintea mea e prea hapsână și n-așteaptă

să mai rezolve înc-o axiomă la câte  ecuații are deja de rezolvat

 

mărețul Creator ne-a dăruit, în bunătatea Sa, cuvântul

păstrând doar pentru el limbajul matematic,

care desparte-n două planuri paralele, Cerul și Pământul,

lăsând la mijloc adevărul să se zbată ideatic

 

În zestrea noastră ancestrală, ca într-un cuib cu dropii,

modelul matematic, redus la forme, linii și reprezentări bizare,

există-n stare de-adormire încă de când deschidem ochii

și-așteaptă doar să-l dezlegăm din fiare...

Din volumul în lucru Geometrii

Vizualizări: 82

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Negru pe alb !

Alătură-te reţelei Negru pe alb

Comentariu publicat de Eugen Serea pe Octombrie 20, 2018 la 10:47am

P.S.

Stai liniștit, Alexandru: dacă site-ul acesta se va închide, va fi din cauze financiare sau din lipsă de activitate literară în cadrul lui, nu din vreo intervenție ocultă pentru cine știe ce dezvăluire conspiraționistă a unui membru al său...

Comentariu publicat de Eugen Serea pe Octombrie 20, 2018 la 10:31am

Alexandru Boris,

Fiecare om poate face orice conexiune dorește el, între orice și orice, chiar și acolo unde această conexiune nu există.

Orice poate fi consolidat sau desființat prin argumente, nimic nu este "bătut în cuie". 

Părerea mea (care nici ea nu e vreun reper) este că dincolo de unele aspecte pe care le intuiești bine, mai ai și unele inadvertențe, forțări sau ignorări de detalii sau de alte opinii în vreo direcție sau alta. Uite, mie unul nu mi se pare deloc că punctul 1 descrie un avion, ci mai degrabă o navă extraterestră, cu o altfel de tehnică de zbor decât cele cunoscute nouă (roțile nu erau atașate, nu făceau un tot unitar cu heruvimii, ci erau când pe lângă ei, când împreună cu ei). Asta nu înseamnă neapărat că sunt adeptul teoriei Extraterestrului Antic, de aceea am și spus că doar mi se pare.

Deasemenea, la punctul 2 nu văd nici o descriere a telecomunicațiilor electromagnetice. Când un om de acum 2, 3 sau 4 mii de ani descrie ceva, el descrie cu propriile lui cuvinte, în conformitate cu experiența lui de viață și cunoștințele științifice și religioase ale vremii: când spune de duhul fiarelor, are în vedere suflarea de viață din regnul animal, nimic altceva. Normal că noi putem extrapola cât ne place fiecăruia, mintea omului e un izvor inepuizabil de asocieri și scenarii uluitoare.

Și apropo, termenul de duh definește o ființă de natură spirituală, imaterială, deci un înger sau un demon, nu un om conceput in-vitro, microcipat și conectat la tehnologie informațională de vârf.

Îmi cer scuze, Aurel, pentru comentariile pe lângă subiect...

Comentariu publicat de Alexandru Boris Cosciug pe Octombrie 20, 2018 la 8:02am

Domnule Aurel, mai aduc 2 “coincidenţe întâmplătoare” şi mă opresc, deoarece am avut un vis în care mi s-a spus să tac, iar pe acest site un autor care se declară credincios a şters articolul său cu toate comentariile doar pentru că eu l-am rugat să-mi transmită şi mie detalii ale referinţei menţionate de el în care sunt descrişi “cei doi parteneri ai cuplului electronic informaţional” ce se află în om:

- ref. 1 – descrierea AVIONULUI: Iezechil 10.14-17 – “Atunci heruvimii s-au ridicat; când mergeau heruvimii, mergeau şi roţile pe lângă ei, iar când heruvimii îşi ridicau aripile ca să se ridice de la pământ, nici roţile nu se despărţeau, ci erau împreună cu ei. Când aceia stau stăteau şi acestea; iar când se ridicau aceia, şi acestea se ridicau, pentru că duhul fiarelor era şi în ele."

- ref. 2 – descrierea transmisiei de date la distanţă prin unde electromagnetice asemănătoare tehnologiilor modern utilizate la TELEFONIA MOBILĂ: "şi lovind pe Petru în coastă, îngerul l-a deşteptat." (Fapte 12.7) "Nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi vorbi, căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiţi, fiindcă nu voi sunteţi care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este care grăieşte întru voi." (Matei 10.19-20 şi Luca 12.11-12)

Aşa cum acum 2000 de ani “Duhul Tatălui nostru” a grăit prin profeţi, aşa acum “duhul fiarelor” grăieşte oamenilor, fie celor posesori de telefonie mobilă, fie celor făcuţi în vitro şi cu CIP în creier, prin intermediul sateliţilor plantaţi pe cer: “Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi.” (Matei 23.15)

De acum tac, dearece nu aş vrea ca şi acest site să se închidă asemănător altor 2 site-uri ce şi-au schimbat formatul prin ştergerea tuturor comentariilor ale tuturor comentatorilor la toate articolele, după ce eu, la un articol din 2015, am adus argumentele ştiinţifice ale realizării dracului perfect (omul făcut în vitro şi cu CIP în creier), iar la un alt articol, pe un alt site, în 2018 am adus argumentele biblice la critica actuală a Rusiei făcută producătorilor organismelor modificate genetic.

 

Dar nu uitaţi că “dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga” (Ioan 19.40)

Ce înseamnă asta?

Dar semn nu i se va da decât semnul proorocului Iona.” (Luca 11.29 şi Matei 12.39

Vedem acum la noi că se fac simulări şi pregătiri pentru MARELE CUTREMUR, prevăzut şi de Ilie (3 Regii 19.11-12) şi de Iisus (Matei, 24.7), după care se va descoperi taina lui Dumnezeu (Apocalipsa 10.7, Facerea 3.21), la momentul stabilit de El.

 

Epilog: "Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului." (Ioan 5.22) "Acesta este aşezământul pe care îl voi întocmi cu ei, după acele zile - zice Domnul:

Da-voi legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în cugetele lor. Iar de păcatele lor şi de

fărădelegile lor nu-Mi voi mai aduce aminte". (Pavel, Evrei 10.16-17)

 

Scuze pentru lungul meu comentariu…

Comentariu publicat de Eugen Serea pe Octombrie 18, 2018 la 10:18am

Că tot ai adus vorba de "coincidența întâmplătoare", Aurel:

Cu mulți ani în urmă, am citit undeva (și tare rău îmi pare că nu mai știu unde am citit și cine e autorul) că un matematician a spus:

"Posibilitatea matematică a ordonării de la sine a rămășițelor unei explozii cosmice în structuri tot mai complexe, culminând cu conștiința de sine, este egală cu aceea a aruncării din elicopter a unor mingi de biliard cât să umple un stadion, iar acestea să formeze pictura Mona Lisa a lui Leonardo da Vinci."

Comentariu publicat de Aurel Conțu pe Octombrie 17, 2018 la 7:36am

Și dacă este doar o coincidență întâmplătoare?

Comentariu publicat de Alexandru Boris Cosciug pe Octombrie 16, 2018 la 10:28pm

Nu înțeleg de ce dați poemului meu o interpretare biblică și nu una matematică.

(din comentariul lui Aurel Conțu)

Dumnezeu este întradevăr matematician!?

Nu ştiu dacă El este matematician, dar matematica este războiul de ţesut la care Dumnezeu făureşte structura universului. Faptul că realitatea poate fi descrisă sau aproximată prin expresii matematice simple, îmi sugerează că natura are matematica în miezul ei.

(Vedeti anexa - Armonii%20matematice%20in%20natura.doc - Armonii matematice în natură -  Eduard Minasian  - fostul meu diriginte si professor de matematica din liceu)

Comentariu publicat de Eugen Serea pe Octombrie 16, 2018 la 6:07am

Aurel, fiecare receptor de artă are propria impresie, profund subiectivă, care uneori poate avea puține tangențe cu intenția creatorului operei respective. Noi toți filtrăm realitatea prin perspectiva unei prisme personale, structurată în timp prin trăirea unor experiențe de viață şi folosirea unor tipare emoțional-mental-comportamentale. Că tot vorbim despre tipare... :)

Diferențele dintre noi fac frumusețea naturii umane. Faptul că avem curajul exorimării libere ale propriilor opinii este lăudabil şi benefic. Am trăit personal auto-cenzura opiniilor peoprii de teama de a nu fi înțeles greşit ori de a nu ofusca orgoliile rănite ale fitecui "maestru". N-aş vrea să mă întorc la aşa ceva...

Alexandru Boris, problema cu existența lui Dumnezeu este că nu poate fi nici imfirmată, dar nici demonstrată ştiințific. Iar problema cu Ştiința este că îşi schimbă des paradigmele, iar uneori impune veritabile dogme, asemănătoare celor religioase, pe care nu ai dreptul să le conteşti. Lipsa de onestitate a Ştiinței constă în superficialitatea de a vedea liber, fără ochelari de cal, supunând totul rațiunii şi experimentului. Evitarea cu obstinație a faptului de a lua în calcul absolut toate datele unei probleme mi se pare extrem de dubioasă pentru un veritabil om de Ştiință. Ca să impui la nivel mondial concepția că totul a apărut dintr-o explozie (a ce?) şi că rămăşițele exploziei s-au oauto-organizat în structuri din ce în ce mai complexe şi mai eficiente, culminând cu conştienta de sine, asta e o dovadă de superficialitate impardonabilă şi de ignoranță crasă...

Nu cred că Ştiința, în forma ei actuală, ar aduce revelații spirituale în sprijinul Bibliei, după cum nu cred că Biblia e o sursa de desvoperiri ştiințifice şi invenții tehnice. Sunt anumitw înrudiri conceptuale, se pot face felurite conexiuni între cele două, dar Ştiința şi Religia rămân două căi care doar eventual, nu obligatoriu, duc în aceeaşi direcție.

Comentariu publicat de Aurel Conțu pe Octombrie 16, 2018 la 4:45am

Mulțumesc, Eugene, doamnă Tirel și domnule Coșciug! Când apăreți dvs. se umple pagina de comentarii. Nu înțeleg de ce dați poemului meu o interpretare biblică și nu una matematică. Paradoxal eu sunt ateu și nu-mi place deloc matematica! De unde această impresie?

Comentariu publicat de Alexandru Boris Cosciug pe Octombrie 15, 2018 la 9:11pm

"Știința bâjbâie și aiurează când este vorba de aceste lucruri" (Eugen Serea) 

In general, site-urile de stiinta nu accepta articole sau comentarii despre existenta Creatorului, fie Dumnezeu sau alt zeu.

Exista site-ul de informare stiintifica american The Scientist, care publica si articole despre posibila CREATIE si accepta comentarii, pana de curand, indiferent de opiniile comentatorilor.

La ultimul meu comentariu, facut cu ocazia criticii organismelor modificate genetic aduse de politicienii rusi, nu am avut de lucru sa comentez ca Regina de la Miazazi (Rusia) va judeca creatiile umane , motiv pentru care (probabil) site-ul s-a reorganizat si a sters toate articolele care prezentau posibilitatea Creatiei si toate comentariile:

 https://www.the-scientist.com/?articles.view/articleNo/51959/title/...

gasiti detalii pe acest site:

http://negrupealb.ning.com/forum/topics/scrisul-in-stiinta-in-arta-...

Suntem 7 miliarde de adevaruri vii si orice i-am spune unui om despre conceptual nostru despre viata, rezultat din experienta noastra,  nu ne va crede daca nu aducem dovada stiintifica.

Acum geneticienii lumii, roamani sau straini - pe care i-am contactat, fug de mine doar pentru faptul ca i-am rugat sa caute perechea de mitocondrii paternale si maternale acolo unde au spus Moise si Pavel... eu am totusi increderea (exprimata de Petru) ca cineva ne va deschide ochii prin Stiinta.

Comentariu publicat de Eugen Serea pe Octombrie 15, 2018 la 8:39pm

P.S.

Conform lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Fiu al Omului, deja Tatăl Creator a trimis acea călăuză încă de acum 2.000 de ani, de Rusalii, la Pogorârea Duhului Sfânt:

„Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci câte va auzi va vorbi şi cele viitoare va vesti. Acela Mă va slăvi.”

(Ioan 16, 13-14). 

Activitatea Recentă

Utilizatorului aDa nemescu îi place postarea pe blog Frumoșii nebuni ai poeziei - Mihai Katin - Pseudo pastel (audio) a lui Florin Alexandru Stana
cu 1 minut în urmă
Utilizatorului aDa nemescu îi place postarea pe blog Frumoșii nebuni ai poeziei - Mihai Katin - Geometria memoriei (audio) a lui Florin Alexandru Stana
cu 1 minut în urmă
Eugen Serea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Frumoșii nebuni ai poeziei - Mihai Katin - Geometria memoriei (audio) a utilizatorului Florin Alexandru Stana
cu 11 minute în urmă
Utilizatorului Eugen Serea îi place postarea pe blog Frumoșii nebuni ai poeziei - Mihai Katin - Geometria memoriei (audio) a lui Florin Alexandru Stana
cu 13 minute în urmă
Aurel Conțu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dragoste la mâna a doua ( roman – foileton, mai 2019, Piatra Neamț) a utilizatorului Aurel Conțu
cu 17 minute în urmă
Utilizatorului Eugen Serea îi place postarea pe blog Frumoșii nebuni ai poeziei - Mihai Katin - Pseudo pastel (audio) a lui Florin Alexandru Stana
cu 29 minute în urmă
Eugen Serea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Frumoșii nebuni ai poeziei - Mihai Katin - Pseudo pastel (audio) a utilizatorului Florin Alexandru Stana
cu 29 minute în urmă
Postări de log efectuate de Florin Alexandru Stana
cu 41 minute în urmă
Utilizatorului Denisa Mary îi place postarea pe blog Vivarium a lui Eugen Serea
cu 48 minute în urmă
Utilizatorului Eugen Serea îi place postarea pe blog Dragoste la mâna a doua ( roman – foileton, mai 2019, Piatra Neamț) a lui Aurel Conțu
cu 49 minute în urmă
Postare de log efectuată de Aurel Conțu
cu 4 ore în urmă
Mihai Batog-Bujeniţă a contribuit cu răspunsuri la discuţia NU CĂUTA IUBIREA... VINE SINGURĂ! a utilizatorului Mihai Batog-Bujeniţă în grupul Salonul UMORULUI
cu 5 ore în urmă
Lui Victor Bivolu i-a plăcut discuţia CULTURĂ PRIN MEDALISTICĂ – GEORGE EMIL PALADE a lui Victor Bivolu
cu 6 ore în urmă
Victor Bivolu a contribuit cu răspunsuri la discuţia CULTURĂ PRIN MEDALISTICĂ – GEORGE EMIL PALADE a utilizatorului Victor Bivolu în grupul SALONUL ÎNDELETNICIRILOR PLĂCUTE(HOBBY-URILOR
cu 6 ore în urmă
Victor Bivolu a adăugat 2 discuţii la grupul SALONUL ÎNDELETNICIRILOR PLĂCUTE(HOBBY-URILOR
cu 7 ore în urmă
Lui Victor Bivolu i-a plăcut discuţia FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – BISERICA DOMNEASCĂ “SFÂNTA PARASCHIVA” DIN FOCȘANI a lui Victor Bivolu
cu 7 ore în urmă