Se-nvârte roata, apa e destulă,

Cuvintele de rugă sau de hulă

Urnesc o piatră, grea ca un blestem,

Din neuroni, până-n celule stem.

 

Și-n tremurul de început de Lume,

Prin huruitul surd, prin val de spume,

Scrâșnesc din dinți schelete de copaci

Sub ochi de șoricei, lucioși, opaci.

 

În pod, țin liliecii sfat de taină,

Cum de tot schimbă Luna a sa haină,

În timp ce sacii stau, cuminți, la rând,

Precum în minte gândul după gând.

 

Iar boabele, care-au primit Lumină

Din frunze și ocultă rădăcină,

Acuma-s doar un praf dulceag și cald,

Ninsoare vie, moale, fald cu fald...

 

Dar grâul? Poate râde, poate plânge,

De risipirea albului său sânge;

Visează, oare, trecerea prin foc,

Sau frământări, dospiri făr’ de noroc?

 

Nutrește, poate, sacră, o dorință

De a-și întoarce sufletu-n Ființă,

Îngemănat cu Veșnicul Cuvânt,

Cum trupul și-l întoarce în pământ?

 

Bătrânii spun că Moartea nu-l apasă,

E fericit că va ajunge-Acasă

Și liber de „acum“ și de „atunci“

Trăi-va într-ai oamenilor prunci...

Vizualizări: 51

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Negru pe alb !

Alătură-te reţelei Negru pe alb

Comentariu publicat de Eugen Serea Luni

Mulțumesc, aDa. 

Comentariu publicat de Eugen Serea Luni

Denisa Mary, mulțumesc. 

Comentariu publicat de aDa nemescu Luni

Grăunți de vorbă ne aduci curat

Cu harul special ce ți s-a dat

Nădejdi avem de-o lume bună, nouă,

Când te primim cu brațele-amândouă...

Minunat, Eugen

Comentariu publicat de Denisa Mary Luni

Vers puternic, înțelepciune şi acceptare. 

Mulțumesc, poet drag! 

Considerație!

Comentariu publicat de Eugen Serea pe Iunie 12, 2019 la 7:25am

Mulțumesc, Ioan.

Comentariu publicat de Ioan Grigoraș pe Iunie 12, 2019 la 6:57am

Bătrânii spun că Moartea nu-l apasă,

E fericit că va ajunge-Acasă

Și liber de „acum“ și de „atunci“

Trăi-va într-ai oamenilor prunci...

Comentariu publicat de Eugen Serea pe Iunie 10, 2019 la 11:13pm

Adevărat S-a înălțat!

Comentariu publicat de Mircea Florin Caracas pe Iunie 10, 2019 la 10:30pm

...Dar grâul? Poate râde, poate plânge,

De risipirea albului său sânge;

Visează, oare, trecerea prin foc,

Sau frământări, dospiri făr’ de noroc?

Nutrește, poate, sacră, o dorință

De a-și întoarce sufletu-n Ființă,

Îngemănat cu Veșnicul Cuvânt,

Cum trupul și-l întoarce în pământ?

UN POEM ESENTA !

IISUS S-A INALTAT!

Comentariu publicat de Eugen Serea pe Iunie 10, 2019 la 12:38pm

Floare, mulțumesc.

Comentariu publicat de Eugen Serea pe Iunie 10, 2019 la 12:37pm

Mulțumesc, Elena.

Analizând echidistant, la rece, moartea n-ar trebui să înspăimânte nici pe ateu, nici pe creștin.

Dacă ești ateu, aici e raiu', aici e iadu'. Iar "dincolo" nu mai urmează nimic: nici Judecată, nici pedeapsă pentru o viață depravată, desacralizată, conformă cu Lumea. Deci, n-ai a te teme.

Dacă ești creștin, ai terminat-o cu Lumea asta coruptă, decăzută, imperfectă, în care erai obligat de-atâtea ori, în pofida voinței tale, să "joci la dublu", ca să poți supraviețui. Iar "dincolo" este răsplata unei vieți curate, trăite aici, pe pământ, după voia lui Dumnezeu într-un mediu ostil, ateu, agresiv și imoral. De ce te-ai teme, așadar?

Activitatea Recentă

aDa nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sâmbure amar a utilizatorului aDa nemescu
cu 49 minute în urmă
aDa nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sâmbure amar a utilizatorului aDa nemescu
cu 50 minute în urmă
Utilizatorului aDa nemescu îi place postarea pe blog Frumoșii nebuni ai poeziei - Mihai Katin - Geometria memoriei (audio) a lui Florin Alexandru Stana
cu 57 minute în urmă
Utilizatorului aDa nemescu îi place postarea pe blog Frumoșii nebuni ai poeziei - Mihai Katin - Pseudo pastel (audio) a lui Florin Alexandru Stana
cu 57 minute în urmă
Utilizatorului aDa nemescu îi place postarea pe blog Frumoșii nebuni ai poeziei - Mihai Katin - Geometria memoriei (audio) a lui Florin Alexandru Stana
cu 57 minute în urmă
Eugen Serea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Frumoșii nebuni ai poeziei - Mihai Katin - Geometria memoriei (audio) a utilizatorului Florin Alexandru Stana
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Eugen Serea îi place postarea pe blog Frumoșii nebuni ai poeziei - Mihai Katin - Geometria memoriei (audio) a lui Florin Alexandru Stana
cu 1 oră în urmă
Aurel Conțu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dragoste la mâna a doua ( roman – foileton, mai 2019, Piatra Neamț) a utilizatorului Aurel Conțu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Eugen Serea îi place postarea pe blog Frumoșii nebuni ai poeziei - Mihai Katin - Pseudo pastel (audio) a lui Florin Alexandru Stana
cu 1 oră în urmă
Eugen Serea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Frumoșii nebuni ai poeziei - Mihai Katin - Pseudo pastel (audio) a utilizatorului Florin Alexandru Stana
cu 1 oră în urmă
Postări de log efectuate de Florin Alexandru Stana
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Denisa Mary îi place postarea pe blog Vivarium a lui Eugen Serea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Eugen Serea îi place postarea pe blog Dragoste la mâna a doua ( roman – foileton, mai 2019, Piatra Neamț) a lui Aurel Conțu
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Aurel Conțu
cu 5 ore în urmă
Mihai Batog-Bujeniţă a contribuit cu răspunsuri la discuţia NU CĂUTA IUBIREA... VINE SINGURĂ! a utilizatorului Mihai Batog-Bujeniţă în grupul Salonul UMORULUI
cu 6 ore în urmă
Lui Victor Bivolu i-a plăcut discuţia CULTURĂ PRIN MEDALISTICĂ – GEORGE EMIL PALADE a lui Victor Bivolu
cu 7 ore în urmă