şi-ţi voi fi

îmi voi fi

 

nu-ţi închide pleoapa uitării

peste neputinţele mele încă vii

 

chiar dacă ai obosit să mă vezi

chinuindu-mă să urc bolovanul

şi câtă risipă aduc cerului

balansând

 

luminează-mi Ochiule ruga

de-atâta noapte în mine

nu mai zăresc vârful muntelui

 

nici nu mai ştiu dacă urc

sau cobor

lumea toată îmi pare

 de-a-ndoaselea

 

stelele cad

în sângele meu

 risipit prin noroi

pot zbura când vântul tace?

 

luminează-mă Ochi al meu

şi-ţi voi fi voitul

şi-mi voi fi înţeleptul

mutat în Liniştea ta

Vizualizări: 16

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Negru pe alb !

Alătură-te reţelei Negru pe alb

Comentariu publicat de Gabi Nițu pe Mai 19, 2017 la 12:39am

O poezie ce nu poate și nu trebuie să fie retorică, interogația retorică îmi pare că este prea mult, îmi pare numai...

Comentariu publicat de FLOARE ARBORE pe Mai 18, 2017 la 2:47pm

un poem nostalgic si frumos creat. felicitari.

Insignă

Se încarcă...