Există multe tipuri de oameni. Pot fi din naștere blânzi, prietenoși, buni sau aprigi, plini de ambiție, chiar duri cu ei sau cu ceilalți.

      Dar mai există și pornirile de moment: ești bine dispus și ai ierta pe mulți și destul de multe. Sau prost dispus și orice greșeală minoră poate deveni o tragedie, un motiv de supărare. Pentru acest fel de momente există, meditația, religia sau orice altă cale de destresare și liniștire a stărilor interioare.

      Un suflet nemulțumit va vedea în jur, selectiv, parcă mai mult rău, mai multe gesturi negative, suferințe, egoism, simțindu-se de parcă ar trăi într-un fel de iad.

      Un suflet calm, plin de intenții pozitive, va vedea în același loc, în aceeași lume, în mod selectiv, gesturile frumoase, bunătatea, mila, iubirea față de aproapele său, de parcă ar fi înconjurat de sfinți!

      Avem reflexul de a căuta ce-i deosebit, minunat în natură, peisaje, flori, gâze și, de ce nu, suflete frumoase! Când ești supărat, chiar dcă apar în jur asemenea frumuseți, le vezi cu alți ochi, treci pe lângă sau printre ele de parcă n-ai putea vedea esențialul tău de acești ”copaci”! Dar în subcoștient imaginile rămân. Rămân asociate cu acele evenimente triste sau care te-au supărat.

      Admiram odată un apus de soare, cu jerbe de nori portocalii, roșii ce îmi dădeau fiori privindu-le! Am vrut să-i arăt unui străin care părea dus pe gânduri, trist și singur:

      - Nu vi se pare magnific acest cer plin de culoare?

      - Mda... Pe sub un asemenea cer, sub un spelndid apus... am pierdut-o pe soție, într-un accident!

      - Îmi pare rău pentru pierderea dumneavoastră! Înseamnă că această frumusețe vă face mai mult rău...

      - O, nu, doar că simt odată cu frumusețea și durerea de atunci... Și mă doare, da tot mă uit, că ei i-ar fi plăcut tare mult să privească! Atunci, demult, ne-am oprit să admirăm apusul la rugămintea ei, iar un camion a ieșit din drum și a lovit-o, apoi s-a oprit într-un pom. S-au dus... și ea și șoferul camionului... Da... Așa a fost... Iar cerul era plin de portocaliu, ca acuma și roșu și galben... Doar noi eram goi în suflet, nu mai simțeam nimica... Țineam fetița în brațe și plângeam! De-atunci vin aici, să admir și să mă doară... Acasă trebuie să fiu vesel, să-mi cresc fetița! Aici... Pot s-o jelesc...

      Și mângâia o cruce de fier, de pe marginea drumului, pe care n-o observasem. Era vopsită în portocaliu, avea flori proaspete la bază și o candelă aprinsă.

      Aveam impresia că acolo trebăluia un sfânt, lăsat pe lume să guste dulcele și amarul vieții de pământean. E greu să fii un astfel de sfânt!

      Am plecat cu un nod în gât. Pe cer culorile se estompaseră, de pe munții din jur cobora răcoarea. Apusul devenise și pentru mine o imagine frumoasă dar tristă...

Vizualizări: 85

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Negru pe alb !

Alătură-te reţelei Negru pe alb

Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe Martie 7, 2018 la 3:43pm

Mulțumesc Elena Peter pentru vizită și deosebitele aprecieri.

Sunt bucuros că uneori mai vizitezi pagina mea...

Comentariu publicat de Claudia Elena Peter pe Martie 3, 2018 la 10:38am

Sensibil, scris cu talentul caracteristci al autorului!

Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe Februarie 28, 2018 la 11:44am

Sunt tare bucuros de frumoasele voastre comentarii dragi prieteni!

N-am apucat să vă răspund separat, dar vă asigur că m-au uns la suflet fiecare din comentariile voastre.

Asta mă face să continui, să scriu cu drag mai departe.

Vă mulțumesc mult, mult...

Comentariu publicat de Pop Dorina pe Februarie 28, 2018 la 6:28am

Textele dumneavoastră, domnule Croitoru, îmbină cu măiestrie fericirea cu durerea creionând crâmpeie din tumultul unei existențe umane. Din lacrimile personajului principal a izvorât mesajul... „înconjurat de sfinți”.

Am lecturat cu plăcere, lângă o cană cu cafea. Felicitări!

Comentariu publicat de Elena Mirca pe Februarie 27, 2018 la 3:18pm

drag sa te lecturez, mereu ai ceva deosebit, astazi am ramas pur si simplu fara cuvinte.

cu pretuire.

Comentariu publicat de aDa nemescu pe Februarie 27, 2018 la 2:15pm
tot un înger îţi şopteşte cuvinte, unaltul îţi îndrumă degetele şi zâmbetul din colţul gurii, când scrii cu uşurinţă despre bunătate, fericire, flori, tristeţe, într-o cascadă de trăire şi generozitate!
admiraţie!
Comentariu publicat de Eugen Serea pe Februarie 27, 2018 la 12:55pm

Un text extraordinar!

Comentariu publicat de Mircea Florin Caracas pe Februarie 27, 2018 la 11:03am

Un suflet calm, plin de intenții pozitive, va vedea în același loc, în aceeași lume, în mod selectiv, gesturile frumoase, bunătatea, mila, iubirea față de aproapele său, de parcă ar fi înconjurat de sfinți!Avem reflexul de a căuta ce-i deosebit, minunat în natură, peisaje, flori, gâze și, de ce nu, suflete frumoase!

Superb mesaj, dragă Viorele!

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

Activitatea Recentă

BOGDANA ELENA SIMIONESCU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Paradoxala vină a utilizatorului Eugen Serea
cu 18 minute în urmă
Utilizatorului BOGDANA ELENA SIMIONESCU îi place postarea pe blog Paradoxala vină a lui Eugen Serea
cu 19 minute în urmă
Postare de log efectuată de BOGDANA ELENA SIMIONESCU
cu 44 minute în urmă
BOGDANA ELENA SIMIONESCU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog idealuri în devenire a utilizatorului FLOARE ARBORE
cu 46 minute în urmă
Utilizatorului BOGDANA ELENA SIMIONESCU îi place postarea pe blog idealuri în devenire a lui FLOARE ARBORE
cu 48 minute în urmă
Lui Victor Bivolu i-a plăcut discuţia FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – LOCALITATEA ZĂLAN a lui Victor Bivolu
cu 1 oră în urmă
Victor Bivolu a contribuit cu răspunsuri la discuţia FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – LOCALITATEA ZĂLAN a utilizatorului Victor Bivolu în grupul SALONUL ÎNDELETNICIRILOR PLĂCUTE(HOBBY-URILOR
cu 1 oră în urmă
Victor Bivolu a adăugat 3 discuţii la grupul SALONUL ÎNDELETNICIRILOR PLĂCUTE(HOBBY-URILOR
cu 1 oră în urmă
Lui Victor Bivolu i-a plăcut discuţia ISTORIE ȘI CULTURĂ PRIN MEDALISTICĂ – LOCALITATEA ONEȘTI a lui Victor Bivolu
cu 1 oră în urmă
Victor Bivolu a contribuit cu răspunsuri la discuţia ISTORIE ȘI CULTURĂ PRIN MEDALISTICĂ – LOCALITATEA ONEȘTI a utilizatorului Victor Bivolu în grupul SALONUL ÎNDELETNICIRILOR PLĂCUTE(HOBBY-URILOR
cu 1 oră în urmă
Lilioara Macovei a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Paradoxala vină a utilizatorului Eugen Serea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Lilioara Macovei îi place postarea pe blog Paradoxala vină a lui Eugen Serea
cu 2 ore în urmă

Insignă

Se încarcă...