Ecouri, aud pretutindeni ecouri,

Și-n limbă de clopot și-n freamăt de nouri,

În picuri sfințindu-mi tăcerea din peșteri,

În zid ce imploră Manole și meșteri,

În setea fântânii, în licăr de stele,

În frântele zboruri când aripi sunt grele,

Când sfârâie ceara de vise, de șoapte,

Și Lunii îi urlă Frăția de Noapte,

Când Duhul palpită în boabe de struguri,

Și Fiul aprinde în spice vii ruguri,

Când ruga-i suspinul sub candele sparte,

Iar Lumea, Icoană, Potir e, și Carte,

Când joc de cristale răsfrânge iar, Maya,

Și teatrul de umbre îmi umple odaia

Cu temeri degeaba, cu-aduceri aminte

De vidul sub-cuantic din ochi și cuvinte,

Când valul gândirii, la țărm de iluzii,

Se sfarmă, în lacrimi, pe stânci de confuzii...

Și simt Neființa cum face ragavii

În sclavul ce-aduce țărânei omagii,

În Țara Oglinzii tânjind să ajungă,

Clocind evadarea ce demoni alungă...

Membrane vibrează și tremură stringuri,

Orgolii deșarte se-nfruntă pe ringuri,

Și cui îi mai pasă că, astăzi, Cuvântul

Înfruntă Calvarul, Golgota, Mormântul?!

Gravate în piatră, Poruncile sacre,

Au fructul preadulce și radixuri acre,

Dar cântă cocoșul vestind lepădarea,

Copacul, frânghia, plăti-vor trădarea,

Departe, în zare, șofarul răsună

Când zorii putere din raze adună

Și iar se înclină balanța de-a stânga,

Și inima, iarăși, se-nșeală, nătânga,

Și zăngăne arme în lupte acerbe

Ce-nchină Ideea, statuilor - verbe,

Invidia scurmă aproapelui groapă

Cu dinți și cu unghii de sânge și apă,

Pierit-au imperii în praf și cenușă,

Ca fumul trec toate: și spin, și brândușă!

Realul tot schimbă  modelul și masca,

Eu încă mai caut amnarul și iasca,

S-ajut să renască un Phoenix noetic

Din somnul de moarte, prin harul poetic,

În vremea în care, bosonii-n lingouri

Topesc tokamak-uri, destine, argouri...

Vizualizări: 60

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Negru pe alb !

Alătură-te reţelei Negru pe alb

Comentariu publicat de Eugen Serea pe Aprilie 28, 2019 la 6:46pm

Mulțumesc. 

Sărbători Fericite!

Hristos a-nviat! 

Comentariu publicat de Eugen Serea pe Aprilie 28, 2019 la 6:46pm

Adevărat a-nviat!

Mulțumesc!

Asemenea, Mircea. 

Comentariu publicat de Marilena Iorgulescu pe Aprilie 28, 2019 la 5:33pm

Minunat poem! Sfintele Sarbatori Pascale cu pace si lumina in suflet !

Comentariu publicat de Mircea Florin Caracas pe Aprilie 28, 2019 la 4:07pm

Hristos a  înviat! 

Cu bucurie pentru un prieten de suflet, Paște fericit! 

Comentariu publicat de Eugen Serea pe Aprilie 28, 2019 la 9:05am

Mulțumesc, asemenea.
Hristos a-nviat! 

Comentariu publicat de Ioan Grigoraș pe Aprilie 28, 2019 la 7:54am

Realul tot schimbă  modelul și masca,

Eu încă mai caut amnarul și iasca,

S-ajut să renască un Phoenix noetic

Din somnul de moarte, prin harul poetic,

În vremea în care, bosonii-n lingouri

Topesc tokamak-uri, destine, argouri...

Sărbători minunate!

Comentariu publicat de Eugen Serea pe Aprilie 26, 2019 la 7:57am

Mulțumesc, Floare. 

Sărbători cu pace în suflet! 

Comentariu publicat de FLOARE ARBORE pe Aprilie 26, 2019 la 3:01am

un poem exceptional - profund si patrunzator. Paste Luminat plin de iubire sfanta iti doresc.

Comentariu publicat de Eugen Serea pe Aprilie 25, 2019 la 10:27pm

Lilioară dragă, 

În față lui Dumnezeu nu păcatele noastre sunt problema, ci bucuria cu care ne atașăm de ele, nonșalanță cu care le săvârșim, lipsa de părere de rău de după și convingerea cu care îi învățăm pe alții cum că păcatul nu există, vinovăția e doar inculcată de concepții sociale revolute, iar ăsta-i un mod de viață absolut normal, pentru care nimeni să nu îndrăznească să ne judece...

Comentariu publicat de Eugen Serea pe Aprilie 25, 2019 la 10:18pm

Da, Mircea...

Slavă Lui în veci, pentru că prin pătimirea Sa de bunăvoie, culminând cu Jertfa pe Cruce, noi toți am fost împăcați cu Tatăl și am primit în dar Eternitatea... 

Activitatea Recentă

Utilizatorului aDa nemescu îi place postarea pe blog Frumoșii nebuni ai poeziei - Mihai Katin - Pseudo pastel (audio) a lui Florin Alexandru Stana
cu 1 minut în urmă
Utilizatorului aDa nemescu îi place postarea pe blog Frumoșii nebuni ai poeziei - Mihai Katin - Geometria memoriei (audio) a lui Florin Alexandru Stana
cu 2 minute în urmă
Eugen Serea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Frumoșii nebuni ai poeziei - Mihai Katin - Geometria memoriei (audio) a utilizatorului Florin Alexandru Stana
cu 11 minute în urmă
Utilizatorului Eugen Serea îi place postarea pe blog Frumoșii nebuni ai poeziei - Mihai Katin - Geometria memoriei (audio) a lui Florin Alexandru Stana
cu 13 minute în urmă
Aurel Conțu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dragoste la mâna a doua ( roman – foileton, mai 2019, Piatra Neamț) a utilizatorului Aurel Conțu
cu 17 minute în urmă
Utilizatorului Eugen Serea îi place postarea pe blog Frumoșii nebuni ai poeziei - Mihai Katin - Pseudo pastel (audio) a lui Florin Alexandru Stana
cu 29 minute în urmă
Eugen Serea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Frumoșii nebuni ai poeziei - Mihai Katin - Pseudo pastel (audio) a utilizatorului Florin Alexandru Stana
cu 29 minute în urmă
Postări de log efectuate de Florin Alexandru Stana
cu 41 minute în urmă
Utilizatorului Denisa Mary îi place postarea pe blog Vivarium a lui Eugen Serea
cu 48 minute în urmă
Utilizatorului Eugen Serea îi place postarea pe blog Dragoste la mâna a doua ( roman – foileton, mai 2019, Piatra Neamț) a lui Aurel Conțu
cu 49 minute în urmă
Postare de log efectuată de Aurel Conțu
cu 4 ore în urmă
Mihai Batog-Bujeniţă a contribuit cu răspunsuri la discuţia NU CĂUTA IUBIREA... VINE SINGURĂ! a utilizatorului Mihai Batog-Bujeniţă în grupul Salonul UMORULUI
cu 5 ore în urmă
Lui Victor Bivolu i-a plăcut discuţia CULTURĂ PRIN MEDALISTICĂ – GEORGE EMIL PALADE a lui Victor Bivolu
cu 6 ore în urmă
Victor Bivolu a contribuit cu răspunsuri la discuţia CULTURĂ PRIN MEDALISTICĂ – GEORGE EMIL PALADE a utilizatorului Victor Bivolu în grupul SALONUL ÎNDELETNICIRILOR PLĂCUTE(HOBBY-URILOR
cu 6 ore în urmă
Victor Bivolu a adăugat 2 discuţii la grupul SALONUL ÎNDELETNICIRILOR PLĂCUTE(HOBBY-URILOR
cu 7 ore în urmă
Lui Victor Bivolu i-a plăcut discuţia FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – BISERICA DOMNEASCĂ “SFÂNTA PARASCHIVA” DIN FOCȘANI a lui Victor Bivolu
cu 7 ore în urmă