- Salut, Aurele, ne vizitezi?

      - Ei, vizită pe naiba... la muncă! O să ai o vecină americancă, aici, la apartamentul doi, care s-a săturat de bine și vine acasă în România. E în căruț săraca, dar, la ce pensie are de acolo, o s-o ducă... ca-n Pampas! Eu, ca instalator îi fac nește chestii... Când ies la o țigare îți mai zic io!

      - Și cum, ai vorbit cu americanca, mai știe românește?

      - Are pe cineva aici care a luat legătura cu mine și mi-a dat banii, aia vine când totu-i gata!

      Și au făcut tot felul de chestii sanitare la baie, au făcut rampă de urcare la casa scării, unde aveam câteva trepte, au cărat mobile de tot felul și, după un timp s-a lăsat liniștea.

      Într-una din zile am ieșit să pun apă la pisici, că era căldură mare și apare cineva cu un căruț, s-a oprit lângă băncile din fața blocului și se uita cum se alintau pisicile frecându-se de mine.

      - Sunt ale dvs.? Că văd că vă iubesc - spuse ea zâmbind!

      Am ieșit din grădiniță și m-am așezat pe bancă lângă căruțul ei.

      - Sunt libere, vin care vor și când vor! Sunteți doamna White, noua noastră vecină? Eu sunt Ionel, vecinul de la apartamentul patru.

      - Da, vom fi vecini pentru un timp... Apropo, eu sunt Gabi!

      Era o doamnă de șaptezeci și ceva de ani, cândva frumoasă, cu părul lung și alb, brunetă, brunetă și cu gesturi maiestoase, ca de regină. Doamne, de ce îmi par atât de cunoscute aceste gesturi, privirea, eleganța hainelor, a tot ce era în jurul ei? Și parcă îmi făcea inima să bată mai cu putere, un pic altfel...

      A plecat înăuntru, că era tare cald și a lăsat în urmă un val de parfum suav, deosebit, cum nu mai întâlnisem. Ba, parcă odată, demult, am mai cunoscut pe cineva cu acest parfum... Oare pe cine? Nu mai știu, mă mai gândesc eu...

      Din apartamentul ei răzbăteau acorduri de muzică clasică sau, uneori, de jazz, care erau așa frumos alese, că, deși era un pic cam tare, nu s-a plâns nimeni.

      Veneau la ea în vizită mulți străini, unii cunoscuți de-ai mei și doctori. Așa am aflat că a avut un accident în care și-a pierdut picioarele și soțul, că avea cancer și nu se știe dacă va scăpa.

      A mai ieșit la câte un ”pahar de vorbă” și m-a impresionat bunul simț, educația și principiile de viață frumoase. Dar nu mi-a spus mai nimic despre ea, doar impresii generale, despre viața copiilor ei, a soțului, despre casa lor dintr-o suburbie a orașului Chicago.

      Avea în parcare și un Mercedes cu cutie de viteze automată, nu prea nou, pe care-l conducea câteodată, când se simțea mai bine. Dar, de la un timp era plin de praf: stările de bine se răriseră... Ultima dată a fost luată cu salvarea, cred că era deja inconștientă.

      A stat internată un timp și apoi... s-a dus!

      Au venit copiii din America, două fete brunete ca ea și care semănau grozav cu cineva din amintirile mele: o Gabi, parașutistă, cea care m-a dus prima oară la un concert simfonic.

      Una din ele a sunat la ușa mea și a încercat să vorbească ceva în românește, a bușit-o plânsul și a venit în brațele mele, de parcă ne știam de-o viață! Am poftit-o prin gesturi în casă s-a așezat și a scos o hârtie din geanta de umăr. Era o copie după testamentul mamei, în care îmi lăsa mașina ei.

      - Dar eu... n-am făcut nimic să merit, chiar nu merit așa ceva, dacă vrei poți s-o păstrezi liniștită, cred că e o greșeală ceva... Cum să profit eu de tragedia voastră?

      - Nu e! În tinerețe, când era în România, v-a iubit mult, dar a plecat în America pentru pasiunea ei, parașutismul! Și acum, când  s-a întors invalidă, nu s-a îndurat să vă spună cine este! Dar a descoperit că sunteți ca și atunci, un om bun, de-asta v-a lăsat mașina. Noi n-o vrem, ne bucurăm să îndeplinim dorințele ei!

      Abia atunci am înțeles de ce-mi păreau cunoscuți ochii ei, parfumul, gesturile ei maiestoase. Nu-mi puteam imagina că parașutista cu picioare așa frumoase rămăsese fără ele...

      Am rămas cu gura căscată, uluit... Mi-au dat lacrimile și am încercat să vorbesc dar... n-am putut să-i răspund nimic! Ea a văzut, s-a ridicat și a venit să mă îmbrățișeze plângând.

      - Mi-a spus că o să vreți să refuzați, chiar sunteți așa cum a spus ea, un om bun...

     

 

Vizualizări: 30

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Negru pe alb !

Alătură-te reţelei Negru pe alb


Administrator
Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe August 2, 2019 la 10:24am

O, Silvia, văd cum trec anii și odată cu ei și noi și n-aș vrea ca aceste trăiri să devină fum, ceață... Și de-asta le pun pe ”hârtie”, mă rog... Le povestesc, na! Să simtă ceva și cei care vor veni după mine...

Mulțumesc mult pentru ce-ai comentat!


Administrator
Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe August 2, 2019 la 10:21am

Eugen, mulțumesc pentru cuvintele calde, sunt bucuros că am asemenea prieteni!

Comentariu publicat de Silvia Giurgiu pe August 1, 2019 la 11:48pm

Frumos, autentic, simplu. Trei ingrediente care se regăsesc mereu în scrierile lui Viorel și care le garantează succesul! Felicitări, povestitorule!

Comentariu publicat de Eugen Serea pe August 1, 2019 la 5:40pm

Nu doar că sunt întâmplări din viața reală, dar ai și un talent aparte de a le povesti, captându-ne atenția cu emoție maximă...

Felicitări, Viorel!


Redactor sef
Comentariu publicat de Lilioara Macovei pe August 1, 2019 la 4:40pm

Cu drag, ştii, la mai multe şi cât mai sus...


Administrator
Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe August 1, 2019 la 4:34pm

Cum știi tu Lilioară să spui mereu o vorbă frumoasă!

Mulțumesc...


Redactor sef
Comentariu publicat de Lilioara Macovei pe August 1, 2019 la 3:47pm

Ce scriere frumoasă şi cum ştii tu, autorule să ne dai emoţii...!

Eu îţi mulţumesc foarte mult.


Administrator
Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe August 1, 2019 la 2:21pm

Iar eu spun: e draga noastră prietenă Ada... Și-atât!

Ba nu, mai spun și mulțumesc...


Administrator
Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe August 1, 2019 la 2:19pm

Dragă Cornelia, lacrimile tale mă onorează, sunt dovada sensibilității tale deosebite!

Mulțumesc...


Administrator
Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe August 1, 2019 la 2:17pm

O, Mihaela, sunt întâmplări din viață, pe care le-au trăit cei din jurul meu sau chiar eu și de-asta sunt așa deosebite.

Pentru că pe tăcute, discret așa... viața bate filmul.

Mulțumesc pentru aprecieri, aș vrea să fiu om bun dar... mai am de lucru la asta!

Zile de naştere

Astăzi nu este ziua de naştere a nimănui

Activitatea Recentă


Administrator
Lui BIDULESCU CONSTANTIN i-a plăcut discuţia INTERVIU CU VIOREL CROITORU a lui Zarra
cu 15 minute în urmă

Administrator
Zarra a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog îmi place cum taci a utilizatorului paparuz adrian
cu 52 minute în urmă

Administrator
Zarra a adăugat o discuţie la grupul
cu 58 minute în urmă
Postări de log efectuate de paparuz adrian
cu 2 ore în urmă
paparuz adrian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ultimul noiembrie a utilizatorului paparuz adrian
cu 2 ore în urmă
Lui Pop Dorina i-a plăcut videoclipul lui Rodica N Cernea
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Pop Dorina îi place postarea pe blog Pictorul  Baruch Elron – Despre o expoziție si două albume de artă a lui adrian grauenfels
cu 5 ore în urmă

Administrator
Zarra a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iartă-mă că exist... a utilizatorului Zarra
cu 5 ore în urmă

Administrator
Zarra a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iartă-mă că exist... a utilizatorului Zarra
cu 5 ore în urmă
MARILENA VELICU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog CĂ TU N-AI FOST CE  EU AM VRUT a utilizatorului MARILENA VELICU
cu 5 ore în urmă

Administrator
Zarra a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iartă-mă că exist... a utilizatorului Zarra
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Pop Dorina îi place postarea pe blog Iartă-mă că exist... a lui Zarra
cu 5 ore în urmă

Insignă

Se încarcă...