Dacă mai uit câte un vers, improvizez pe dată altul şi asta-l amuză copios. Ne povestim unul altuia fragmentele, care ne-au placut mai mult, ne mai şi ciorovăim uneori, dar ne împăcăm repede şi fugim în luncă.
Ascultăm muzică seară de seară la pickup, muzica clasică e slăbiciunea colonelului iar acum şi a noastră, ascultăm alături de el tot ce a creat vreodată mai bun şi mai frumos mintea omenească.
Pe primul loc în inima mea stau sus pe piedestal, Sonata lunii de Beethoven şi Dansul săbiilor de Khachaturian, iar compozitor Wolfgang Amadeus Mozart nu este nici el uitat . Nimic mai sublim decât să asculţi muzică în seri răcoroase de vară în mijlocul naturii.
Prutul cu malul lui plin de vegetaţie ne îmbie şi ne dezvăluie zilnic noi frumuseţi. Sunt multe contraste aici în natură aşa cum sunt şi între mine şi Dan.
Spre deosebire de mine, el n-ar sta toată ziua cu baţul în balta la pescuit să aştepte până muşcă un peşte pentru nimic în lume. I se pare o mare prostie să-ţi pierzi timpul, cât pe lume există pescari care fac acest lucru, e mai ieftin şi mai comod să cumperi peştele decât să-l pescuieşti. El preferă să stea să asculte liniştea, să studieze mişcarea umbrelor în timpul zilei şi cârdurile de raţe care se ridică în vazduh asemeni unor nori trecători.
Nuferii care până mai ieri abia se zărea prin apă, astăzi au ţesut covoare de frunze plutitoare, din care se ridică asemeni balerinelor pe poante flori pure ce valsează în arşiţa soarelui. Verdele crud al mătasei broaștei, unduirea trestiilor, plânsul tainic al sălciilor peste unda lină a apei şi harta de stele desenată da aripi de îngeri pe cerul nopţii sunt minuni, care ne încântă sufletele dornice de frumos şi cunoaştere.
Privim prin luneta dăruită lui Dan de colonel ore întregi la stele. Alcor e steaua pe care tata mi-a arătat-o prima dată pe când am început să conştientizez lumea şi despre care a spus că-mi va aparţine atâta timp cât voi trai, tot ea va fi şi steua care ne va uni pe veci, de-ar fi să fim la ani lumină depărtare unul de altul, ea ne va aduce totdeauna în acest ţinut tulburător, unde liniştea e sfâşiată doar de ţipătul cormoranilor lacomi de peşte, de fâlfâitul aripilor egretelor şi vântul care leagănă uşor covorul de nuferi.
Doar aici este lumea din care pot muşca până la saturaţie din parfumul dulce al speranţei şi mă pot cuibări fără stânjeneală în braţele dorinţei. Închid ochii şi-n mâinile-mi mici, cuprind obrajii dogoritori ai lui Dan.
Balta este aici pentru mine, pentru tine, pentru tot ce n-a fost şi poate va fi cândva, este leaganul viselor şi al speranţelor noastre, este parfumul a nimic şi a tot ce va fi.
Pornim din acest loc dăruit nouă de Dumnezeu, la drum lung, pe cărări de vis neumblate, spre inima vieţii, unde colbul lui e argintat doar de luna care priveşte sfioasă dintre nori. Suntem asemeni mugurilor de nufăr care-şi croiesc drum din întunecimea adâncului bălţii spre faţa ei aurită, mângâiată de razele soarelui, dar ades bântuită de furtuni nemiloase. Vântul ne şopteşte alintandu-ne urechile:
-"Drum bun, fără oprelişti copii mei"!
Aşa a trecut vacanţa, într-un ritual zilnic de plimbare, lectură, călărie, muzică şi foc de tabără.
De câtva timp simt o nelinişte care adesea pune stăpânire pe mine tot mai des, respiraţia îmi devine accentuată şi o gheară nevăzută mă sugrumă.
Mă simt precum frunza bătrânului copac, toamna în bătaia vântului nebun.
Mă desprind frunză cu frunză, ca vântul să mă împrăştie fără milă, fără putinţa de a reveni la copacul meu de pe ramurile cărui am fost smulsă
Marina îmi urmăreşte reacţiile de fiecare dată şi încearcă să-mi fie de ajutor, dar zadarnic. Nopţile sunt rai şi iad pentru mine.
Când degetele prelungi ale nopţii mă mângâie acoperindu-mă cu aşternutu-i diafan de mătase, încolăcindu-se mai apoi în jurul trupului meu ca un şarpe ce stă gata să-şi sugrume prada, mă strecor pe furiş în braţele lui Ene.
Palma mea acoperă scurgerea râului de clipe, încercând s-o păstreze pe cea mai lungă dintre ele, rătăcind-o în visu-mi pierdut. Îmi mângâi gândurile, până ce totul se diluează într-un țipăt de pescaruş, pradă a războiului dintre fantasmă şi real.
Dansez pe muzica pianului care nu-mi dă pace continuu, dans nebun al ielelor, până ce şi ultimul sunet al muzicii dispare. Mă opresc mută cătând disperată în juru-mi … nimic, e doar noaptea fără stele, fără lună, fără muzică, absolutul mă ia de mână şi mă duce niciunde, nimicul mă înconjoară, mă nimiceşte odată cu el, nu văd, nu simt nimic, nu-mi simt nici măcar propriul eu!
- Unde sunt?...
- Cine sunt?...
Sunt fiică a nopţii ce se destramă niciunde odată cu ivirea primilor zori?
Sunt sunetul ispită scos de clapa pianului atinsă cu blândeţea neţărmurită a valului mării ce acoperă orizontul înroşit de răsăritul dimineţilor de vară, ori poate frunza destin desprinsă una câte una, din copacul viaţă şi împrăştiată în cele patru zări de vântul suflet?
Cine sunt şi unde sunt Doamne?
Sunt aici sub un altar de stele,
minunându-mă că sunt şi că eşti.
Cuvintele-s mute,
trec clipele-n goană,
uitarea-i totală.
În noaptea haină care mă împresoară
mă strig din uitare.
Mai lasă-mi Doamne o clipă,
ale lumii păcate leapădă-le toate
şi regăseşte-mă încet în noapte.
Cheamă-mi tăcere,
priveşte-mi durerea,
iartă-mi ecoul
doar eu sunt eroul care-n zorii senini
îşi spală faţa cu rouă.
Stinge vulcanul ce stă să erupă,
adulmecă-mi în noapte visul
dornic de adevărul suprem.
Sunt eu oare viaţă?
Eşti tu viaţă?
Trăim în astă lume reală,
sau umbre doar suntem
în visele ce ne împresoară!
Deschid ochii…în albastrul pur al ochilor lui Dan, pentru o clipă nu ştiu unde sunt, în adâncul marii ochilor lui, ori pe bolta necuprinsă a cerului fără de nori, unde sunt Doamne, spune-mi?
Mirarea pune stăpânire şi pe Dan, când îmi vede chipul răvăşit, când mă vede atât de debusolată.
-Piticule eşti în vacanţă, ce-i cu tine, dacă vrei să mai dormi poţi s-o faci, eu fug, am chef să călăresc, am mâncat deja şi nu mai pot sta locului.
Mă dezmeticesc încet, încet, cobor pe pământ, mai bine zis din pat, şi simt cum realitatea mă împresoară cu tot farmecul ei, cu mirosul de fân proaspăt cosit, cu cântecul păsărilor ce se desfată printre ramurile cireşului plin de cireşele coapte şi căldura verii ce se strecoară pin fereastra larg deschisă.
Încerc să uit nebunia viselor mele, când totul e pierdut, când pâna şi eu sunt niciunde.
Mă scutur de nebunia visului, revin printre ai mei, sunt între cei care mă iubesc, ochii lor îmi cuprind necuprinsul dându-mi tăria să înfrunt realitatea, să uit de noaptea cu nebunia ei.
Astăzi vine Marina să mă ia la Bucureşti. Am fost selecţionată pentru un spectacol la Baletul Operei, şi va trebui să stau o perioadă a vacanţei în Bucureşti pentru repetiţii, greu îmi e să plec, greu îmi e să rămân.
Pe măsură ce trece timpul şi se apropie ora sosirii Marinei, aerul devine irespirabil, căldura insuportabilă, simt cum în aer pluteşte ceva care-mi dă fiori de spaimă.
Iarăşi acelaşi nod ce-mi strânge stomacul, acelaşi simţământ de teamă mă cuprinde în mrejele lui, ceva de temut se apropie, se apropie, înspăimântându-mă.
Ce ar putea fi?
Bucuria revederii mamei mele adoptive Marina este umbrită de spaima ce mi s-a strecurat în suflet. Mă rog în gând aşa cum fac totdeauna şi sper să-mi piară spaima.
De ce mă rog în gând? Biserica e tabu pentru familia mea din pricina funcţiei tatei, ea biserica este doar pentru muritorii de rând nu şi pentru cei cu funcţii de răspundere în partid, sau pentru slujitorii din armată. Nu avem voie să ne rugăm, o facem doar pe ascuns, departe de privirile indiscrete ale iscoadelor şi turnătorilor, care sunt destui. Sunt mulţi cei care abia aşteaptă să te toarne pentru a obţine diverse foloase. Tata-mi spune adesea că până şi pereţii pot avea ochi şi urechi câteodată şi cât adevăr se ascundea în vorbele lui, aveam să aflu nu peste multă vreme. Nu e un fricos, are grijă doar să-şi păzească slujba, să ne asigure traiul şi bunăstarea. El m-a învăţat să mă rog ca un bun creştin, să cred în Dumnezeu, să mă rog lui oriunde aş fi, nu doar în biserică.
Domnul e pretutindeni, e alături de mine, de tine, de noi, trebuie doar să credem cu adevărat în el. Aşa şi este, îl găsesc totdeauna atunci când am nevoie de el, iar acum chiar am nevoie să-mi înlăture teama ce mă înlănţuie vrăjmaşă.
Simt cum nimic nu mă mai ajută, nici călărie, nici flori, nici Dan, … în jurul meu e doar teama care şi-a întins tentaculele-i nevăzute ca o caracatiţă imensă, trupul meu e gazda spaimei astăzi, simt cum s-a cuibărit în mine total, fără putinţa de scăpare, încerc să nu mă dau bătută, caut cu înfrigurare acel ceva de care să mă agăţ, care să mă facă să uit de ceea ce simt, care s-o alunge din mine şi din jurul meu.
Dau drumul la muzică şi ascult, Dansul săbiilor de Khachaturian. Muzica mă inundă ca o ploaie binefăcătoare şi simt cum liniştea mă cuprinde, încet, încet,… intru în vârtejul dansului cu gândul şi trupul, mă las cotropită de el…ascult, ascult, ascult, încet tot răul se ascunde în beznă, dispare încolăcirea-i nemiloasă în care mă strânsese, simt cum slăbeşte, buzele mă dor de sărutul morţii ce l-am simţit, răul se frânge ca ţipătul unei păsari cu zborul frânt de furtună.
Aripi frânte ce nu se vor mai înălţa vreodată spre soare, spre imensitatea albastră a cerului.
Dorinţa de zbor ce crește şi-n sufletul meu, dorinţă ce doare vrându-se a fi realizată, dorinţe, dorinţe, dorinţe...
De ce atâta zbucium şi spaimă, ce pot face să scap de toate astea ? Dusă-i departe spaima… triumfă până la urmă fumosul şi binele, nu totdeauna se întamplă aşa, dar acum…vreau să se întâmple.
Un fulger cu mii de limbi brăzdează cerul în timp ce căruţa Sfântului Ilie trece în uruit de roţi spre niciunde. În depărtare se aprinde torţă vie un copac.
Privind focul, mă simt asemeni lui Than şi Li, "oropsiţii cărora Prometeu în bunătatea-i nemăsurată i-a învăţat să râdă, să vorbească, să umble drept, cu fruntea sus, să folosească spre bunăstare lor binefacerile focului".
Iubesc focul, îi admir vâlvătaia ce se zăreşte la orizont şi-i respect forţa. Focul e magie, mister, forţă, pasiune, caldură şi toate la un loc. El ne da căldură, hrană, arme, iubire dar şi pârjol. E suficientă o scânteie să aprindă iubirea, să declanşeze pârjolul, să facă maleabil oţelul dar şi omul. Magie şi mister e în dansul flăcărilor, iubire înlănţuită cu ură, frumos şi mister laolaltă. Focul avea să nu se dezmintă nici de astă dată. Avea să cuprindă în vâltoarea lui două suflete care au căutat cu disperare iubirea, aveau să o găsească în sfârşit dar care avea să-i pârjolească într-un final cu vâlvătaia-i nebună.

Vizualizări: 62

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Negru pe alb !

Alătură-te reţelei Negru pe alb


Redactor
Comentariu publicat de Georgeta Șalgău pe August 26, 2019 la 3:34am

Evocare fericită cu iz de introspecție, delicatețea femininului răsărit din echivocul trecerii timpului... 

Stil curat, sugestiv pentru ceea ce se transmite, uneori cu locuri comune, alteori cu bijuterii descriptive de luat în seamă. Având în vedere graba cititorului din zilele noastre - cred că aș mai fi concentrat ceea ce ar putea fi simțit ca repetitiv, pentru a evita ”săritul” peste rânduri. 

Îți simt nevoia de perfecțiune și de aceea sugerez câteva reveniri asupra formei. Dacă primești bine aceste sfaturi și accepți corectarea - după aceea facem o nouă lectură pentru ”lustrul” final. Dacă te simți ofensată (și, sincer, nu ai avea de ce, oameni suntem, iar intervențiile mele, mai ales pe text lung, sunt ”sanitare”, nu critice) - spune-mi și voi evita să mai intervin.

*Câteva scăpări la diacritice se impun corectate ca să nu impieteze frumusețea întregului.

*Reglarea dactilografierii ținând cont de ceea ce am scris la comentariul poeziei Paradoxal a lui Eugen Serea.

*Fără virgulă între subiect și predicat (”Bucuria revederii mamei mele adoptive Marina, e umbrită ...”).

*E de preferat ca titlurile de opere literare, muzicale etc. să fie puse între ghilimele sau cu alt tip de literă (aici merge cu italice).

*Corect: ”-Drum bun, fără opreliști, copiii mei!” (virgula izolează atributul, dar și vocativul; al treilea i este articol hotărât, absolut necesar după primul care vine din radical și al doilea - desinență de plural).

*Regulă de ținut minte: înainte de dar, iar, însă, ci... se pune obligatoriu virgulă. 

*De reglat secvența ”...oropsiții cărora Prometeu în bunătatea-i nemăsurată i-a învățat să râdă...”.

Comentariu publicat de Rodica N Cernea pe August 25, 2019 la 8:20pm

Multumesc Eugen, este propria copilarie, sunt dragi amintiri pe care nu le vreau pierdute.

Comentariu publicat de Eugen Serea pe August 25, 2019 la 8:03pm

Sensibil scris...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

Activitatea Recentă


Redactor
Postare de log efectuată de zadic ioana
cu 2 ore în urmă
Mircea Florin Caracas a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cercul sărac a utilizatorului Alexandru-Valentin Petrea
cu 7 ore în urmă
Postări de log efectuate de Mircea Florin Caracas
cu 7 ore în urmă
Postări de log efectuate de Alexandru-Valentin Petrea
încă 2...
cu 8 ore în urmă

Administrator
Victor Bivolu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Lanţul catrenelor umoristice a utilizatorului BIDULESCU CONSTANTIN în grupul Salonul UMORULUI
cu 9 ore în urmă

Administrator
Victor Bivolu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Lanţul catrenelor umoristice a utilizatorului BIDULESCU CONSTANTIN în grupul Salonul UMORULUI
cu 9 ore în urmă

Administrator
Victor Bivolu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Lanţul catrenelor umoristice a utilizatorului BIDULESCU CONSTANTIN în grupul Salonul UMORULUI
cu 9 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a contribuit cu răspunsuri la discuţia Lanţul catrenelor umoristice a utilizatorului BIDULESCU CONSTANTIN în grupul Salonul UMORULUI
cu 10 ore în urmă

Redactor
zadic ioana a contribuit cu răspunsuri la discuţia Copii și toamnă a utilizatorului zadic ioana în grupul SALONUL CASTELUL FERMECAT
cu 10 ore în urmă

Redactor
zadic ioana a contribuit cu răspunsuri la discuţia Copii și toamnă a utilizatorului zadic ioana în grupul SALONUL CASTELUL FERMECAT
cu 10 ore în urmă

Administrator
Postare de log efectuată de Florin Alexandru Stana
cu 10 ore în urmă

Administrator
BIDULESCU CONSTANTIN a adăugat o discuţie la grupul
cu 10 ore în urmă

Insignă

Se încarcă...