Chiar dacă tac, s-adun niscaiva aur,

Pentru argint sunt gureș ca un graur

Și cu acei ce vor să se ascundă;

Comunic pe orice lungimi de undă,

În Ameslan, un pic și în swahili,

Și cu E.T., dar și cu Chilly Willy...

În lumea de ciocoi și de lachei,

E crucea doar brelocul de la chei,

De nu-i bun simț, nu-i nici o barieră:

Fac politruci și yesmeni carieră,

Că din New York și până-n Ouagadougou

E-același sluj, același lugu-lugu...

Locomotive ieri, azi samovare,

Pilulele ucid până-n ovare,

Străvechiul bilboquet, modern kendama,

La poker sau la șah mai tare-i dama?

Când Yin și Yang frățește se salută,

Vechi traficanți de iarbă și valută,

Kali ne-azvârle rânjetul ei lubric;

Pe Lună a călcat doar Stanley Kubrick,

Dar de-o juma’ de veac tot umblă bancuri

Cu-n laser românesc ce topea tancuri...

În Zona Cinzeșunu stă-n rotor

Un O.Z.N. cu pană de motor,

Pământu-i plat și fix (cunosc demersul)

Și-n jurul lui se-nvârte Universul,

Iar alienii-au dat, în Era crudă,

Construcții megalitice, cu trudă,

Tot omul și la patimi rob supus,

Dar și să facă ruga lui Iisus,

Venit din China, ultimul dragon,

A fost ucis, demult, în Aragon,

Vom fi tratați complet de nanoboți,

Apoi înlocuiți toți de roboți,

De nu, criogenați de către genii,

Decongelați în câteva decenii…

Mă-ntreb: cine-i ascute Doamnei coasa?

Ce demoni înfloresc în noi angoasa?

Ce zace-ascuns în jungla din Ciad?

De ce nu-i viața noastră rai, ci iad?

E isoscel triunghiul din Bermude?

Un om și o gorilă chiar sunt rude?

Ce caută-n vaccin metale grele?

De ce-au copacii și Saturn inele?

Cine repară Porțile Stelare?

E aur prea puțin în inelare

Și mult prea mult în lanțuri, la vedere,

Să-nvenineze-a duhului ședere…

Și-n cranii și în globuri de cristal

Găsești răspuns, în lojă sau în stal…

Senin de Voroneț, roz de flamingo,

Ce mai contează dacă lozu-i „– Bingo!“...

Privesc, din când în când, către Tau Ceti,

De unde, cică, am fi noi și Yeti;

Prea iute dăm noi vina pe madam:

Când vine-un șarpe, unde e Adam?

Nici trasă pe tocilă nu e arma

Mai ascuțită decât e Big Pharma,

În Popokatepetl, vechi vulcan,

Își doarme somnul geamăn Kukulkan,

Omul modern e-un cap asigurat,

Rostogolit pe-un templu ziggurat:

E fericit că n-a fost trepanare

Și-a fost tăiat, nu dat la depanare…

În lumea când altar, când iarmaroc,

Mă-ntreabă zei fricoși de Ragnarok,

Dar lângă Nil, cândva, printre nisipuri,

Când ei luau din animale chipuri,

Și-au înălțat clepsidre regi de seamă,

De care chiar și Timpul să se teamă...

De ce e-n piramide, arzător,

Un ochi atent, atoatevăzător?

Sfințiri de aurite, slute turle,

Sunt cu alai, cu trâmbițe și surle,

Dar inimile-s candele de lemn

În care nu mai este untdelemn

Și Focul Sfânt e pe pustii, departe,

În sihăstrii pe Venus ori pe Marte...

Ce dulce e-a sirenelor chemare!

Dar ghimpele pisicilor-de-mare?

La Nazca era plin tot cosmodromul

Când Nostradamus profețea Pogromul,

Iar Stonehenge, din ploioasa Englitera,

E-un calendar chiar mai bătrân ca Terra,

Mor zi de zi fecioare amazoane

În negru ritual de farmazoane,

Pierdut e-n Etiopia chivotul,

Dacă-am conta, ne-ar interzice votul,

Sub orice râu e un tezaur dacic,

Trăiesc și-acum reptile din Cretacic,

Chiar T. Rex, tot bârfit de guri misandre,

E sfâșiat de viu de salamandre,

Prin apele de sus puiesc tritoni,

Lui Mowgli-i cântă trance noii pitoni,

În Loch Ness tot se fac imersiuni,

Pecetea Fiarei schimbă versiuni

Și fără internet ne ofilim;

Ne mai salvează rasa Nephilim,

De nu cumva Nibiru va veni

Și haos tot Pământu-ar deveni;

În Atlantida și în Mu, se pare

Că ar fi fost dezastre nucleare...

Știu, unii prind microbul fotbalistic

Ca pe un glonț de-aproape-n gel balistic,

Dar lesne-ar trece alții prin calvare

Dacă-ar avea și-o vestă de salvare!

Trăind intabulări, visând cadastre,

Nu observăm cum din tării cad astre,

Doar prin păduri din munți, uitate schituri

Mai știu de pâinea anticelor rituri:

Dor, măcinate, boabele plăcerii

În morile de vânt ale tăcerii...

Cândva, prin orice sat, trecea o gârlă,

Iar lângă ea era aceeași târlă,

Noi ne scăldam în fericiții ani

Și ne hrăneau cu bunătăți ciobani;

Ei au plecat să păstorească stele,

Noi înălțăm în Spania castele,

Mioarele-au uitat doina tilincii,

În Opus Dei nu-i Codul lui Da Vinci...

Trăiesc pe picior mic, nu cât mi-e talpa,

Aș emigra până-n Tegucigalpa

De-aș ști că scap complet de răutate,

De fală, viclenie, lașitate,

De ignoranți tronând în posturi cheie

Și de otrava unei vieți atee...

Complexe au și Oedipi și Electre,

Și bezna și lumina își au spectre,

Eu văd prin ele tonți și-alese minți

Cum vând iubiri pe 30 de arginți,

Vechi farisei lățindu-și filacterii

În noi tulpini de viruși sau bacterii,

Și mă cutremur tot de câtă ură

E în fărâma asta de făptură,

Ce-și zice om, dar nu știe ce zice,

Vândut și câștigat ca la arșice,

De ticuri, de impulsuri, de instincte,

De gânduri ba confuze, ba distincte;

Mi-e teamă să nu-mi fie și eternă

Spontana mea combustie internă,

Dar, suflete, să știi când e eclipsă,

Că Dumnezeu e singura ta lipsă...

Vizualizări: 158

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Negru pe alb !

Alătură-te reţelei Negru pe alb

Comentariu publicat de Eugen Serea pe Februarie 9, 2018 la 8:47am

Mulțumesc, Ioan.

Comentariu publicat de Eugen Serea pe Februarie 9, 2018 la 8:47am

Dorina dragă, cam așa stă treaba cu politichia asta... :)

Comentariu publicat de Eugen Serea pe Februarie 9, 2018 la 8:46am

Geta, mulțumesc.

Comentariu publicat de Eugen Serea pe Februarie 9, 2018 la 8:45am

Mulțumesc, Ana.

Într-adevăr, aceste texte lungi cam așa le și scriu: între două respirații... :)

Mulțumesc și pentru evidențierea celor trei calități. Dar să știi că mi-au adus în viață numai necazuri. De aceea, am preferat să mă arăt mai prost decât sunt, să mă rezum strict la auto-ironie și să râd doar la umorul altora. Astfel, am supraviețuit cu brio... :)

Prima dintre cele patru afirmații citate aparține lui Mark Twain:

„Dacă votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm.”

Comentariu publicat de Alexandru Boris Cosciug pe Februarie 9, 2018 la 7:04am

Pe langa faptul ca poezia este ... SUPERBA ...

aduc, si eu, doua citate,

din lumea veche, din antichitate:

"Ridicatu-s-au regii pământului şi căpeteniile s-au adunat laolaltă împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său." (Psalmul 2.2, Fapte 4.26)

"Ei vor porni război împotriva Mielului." (Apocalipsa 17.14)

si  mai adaug, inca doua,

din prezent, din lumea noua:

"Teletâmpiţii secolului douăzecişiunu vor avea tot ceea ce au fost programaţi sǎ-şi doreascǎ, acţionând ca propriile lor telejucǎrii. Rebelul castrat de mâine se va plimba într-o hologramǎ şi va putea oricând deveni virtual asemeni propriului sǎu idol…. El va fi mult mai interesat de a urmǎri actul sexual al idolului sǎu, decât de a face el personal acest act." (Aldous Leonard Huxley, The brave new world)

"Îmi e teamă de ziua când tehnologia va înlocui interacţiunea umană. Atunci lumea va avea o generaţie de IDIOŢI."(Albert Einstein, Cum văd eu lumea)

si inca doua, despre manipulare,

din care nu stiu care-i mai tare:

"Manipularea creierelor, autor dr. Victor Armenian, arată cum a devenit fascinat Pentagonul de tehnicile de manipulare psihică, după ce a descoperit că Rusia efectua cercetări în domeniul parapsihologiei pentru misiunile sale sub acoperire. Au fost cheltuite milioane de dolari pentru a cerceta percepţia extra-senzorială, supravegherea la distanţă, psihochinetica, LSD-ul, telepatia şi spălarea creierului."

"Cum poate o teorie relativ simplă şi compactă să dea naştere unui univers atât de complex ca acela pe care îl vedem astăzi, cu toate detaliile sale banale şi lipsite de importanţă?... Aceasta, desigur, ar fi fost în puterea unei fiinţe atotputernice, dar dacă ea ar fi creat universul într-un mod atât de neînţeles, de ce a ales să-l lase să evolueze conform unor legi pe care le-am putea înţelege?... Dacă tot ceea ce facem este determinat de o teorie a marii unificări, de ce teoria determină ca noi să tragem mai degrabă concluzii corecte despre univers decât concluzii false? De ce trebuie ca spusele noastre să aibă vreun fel de valoare?... "Cine pune foc în ecuaţii ca să zugrăvească altfel universul? De ce existăm noi şi universul?...... Noi toţi, filozofi, oameni de ştiinţă şi simpli oameni, trebuie să fim capabili de dialogul despre ce este universul şi de ce există el. Dacă găsim răspuns la aceste întrebări, acesta ar reprezenta triumful raţiunii umane, pentru că atunci am cunoaşte raţiunea lui Dumnezeu."

(Stephen Hawking, Scurtă istorie a timpului - de la bigbang la găurile negre)

De ce existam noi?

Ca sa devenim ca unul dintre Ei...

Citeste-n Geneza (3.22), dar si-n Matei.

E o vorba in popor:

"Cei patru evanhelisti au fost trei..

Luca si Matei. 

Comentariu publicat de Panzariu Andreea Geanina pe Februarie 8, 2018 la 6:23pm

"În noi tulpini de viruși sau bacterii,

Și mă cutremur tot de câtă ură

E în fărâma asta de făptură,

Ce-și zice om, dar nu știe ce zice,

Vândut și câștigat ca la arșice,

De ticuri, de impulsuri, de instincte,

De gânduri ba confuze, ba distincte;

Mi-e teamă să nu-mi fie și eternă

Spontana mea combustie internă,

Dar, suflete, să știi când e eclipsă,

Că Dumnezeu e singura ta lipsă..."

   Este impresionant cum poti face vera din orice si cum gasesti rima la orice cuvant,bataia ritmica nu lipseste,plus ca dai un sens profund versurilor.

Comentariu publicat de Ioan Grigoraș pe Februarie 8, 2018 la 5:17pm

Mă-ntreb: cine-i ascute Doamnei coasa?

Ce demoni înfloresc în noi angoasa?

Ce zace-ascuns în jungla din Ciad?

De ce nu-i viața noastră rai, ci iad?

E isoscel triunghiul din Bermude?

Un om și o gorilă chiar sunt rude?

Comentariu publicat de Pop Dorina pe Februarie 8, 2018 la 4:55pm

„În lumea de ciocoi și de lachei,

E crucea doar brelocul de la chei,

De nu-i bun simț, nu-i nici o barieră:

Fac politruci și yesmeni carieră,

Că din New York și până-n Ouagadougou

E-același sluj, același lugu-lugu...”

Comentariu publicat de Tirel Geta pe Februarie 8, 2018 la 12:37pm

A fost ca un scurt turneu! Fantastic!Risultati immagini per penita

Comentariu publicat de Ana C. Ronescu pe Februarie 8, 2018 la 12:23pm

Am citit poemul între două respirații și pare genul de scriere scris la fel.

Adevăruri dureroase ascunse abil într-un păienjeniș al manipulării, sunt revelate cu inteligență, ironie ș umor. M-a amuzat mult versul E isoscel triunghiul din Bermude?” dar m-au pus serios pe gânduri, altele:  

„Dacă-am conta, ne-ar interzice votul”

„Mioarele-au uitat doina tilincii”

„Când vine-un șarpe, unde e Adam?”

„...Dumnezeu e singura ta lipsă...!”

Admirație! :)

Activitatea Recentă

aDa nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sâmbure amar a utilizatorului aDa nemescu
cu 40 minute în urmă
aDa nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sâmbure amar a utilizatorului aDa nemescu
cu 41 minute în urmă
Utilizatorului aDa nemescu îi place postarea pe blog Frumoșii nebuni ai poeziei - Mihai Katin - Geometria memoriei (audio) a lui Florin Alexandru Stana
cu 48 minute în urmă
Utilizatorului aDa nemescu îi place postarea pe blog Frumoșii nebuni ai poeziei - Mihai Katin - Pseudo pastel (audio) a lui Florin Alexandru Stana
cu 48 minute în urmă
Utilizatorului aDa nemescu îi place postarea pe blog Frumoșii nebuni ai poeziei - Mihai Katin - Geometria memoriei (audio) a lui Florin Alexandru Stana
cu 48 minute în urmă
Eugen Serea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Frumoșii nebuni ai poeziei - Mihai Katin - Geometria memoriei (audio) a utilizatorului Florin Alexandru Stana
cu 58 minute în urmă
Utilizatorului Eugen Serea îi place postarea pe blog Frumoșii nebuni ai poeziei - Mihai Katin - Geometria memoriei (audio) a lui Florin Alexandru Stana
cu 1 oră în urmă
Aurel Conțu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dragoste la mâna a doua ( roman – foileton, mai 2019, Piatra Neamț) a utilizatorului Aurel Conțu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Eugen Serea îi place postarea pe blog Frumoșii nebuni ai poeziei - Mihai Katin - Pseudo pastel (audio) a lui Florin Alexandru Stana
cu 1 oră în urmă
Eugen Serea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Frumoșii nebuni ai poeziei - Mihai Katin - Pseudo pastel (audio) a utilizatorului Florin Alexandru Stana
cu 1 oră în urmă
Postări de log efectuate de Florin Alexandru Stana
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Denisa Mary îi place postarea pe blog Vivarium a lui Eugen Serea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Eugen Serea îi place postarea pe blog Dragoste la mâna a doua ( roman – foileton, mai 2019, Piatra Neamț) a lui Aurel Conțu
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Aurel Conțu
cu 5 ore în urmă
Mihai Batog-Bujeniţă a contribuit cu răspunsuri la discuţia NU CĂUTA IUBIREA... VINE SINGURĂ! a utilizatorului Mihai Batog-Bujeniţă în grupul Salonul UMORULUI
cu 6 ore în urmă
Lui Victor Bivolu i-a plăcut discuţia CULTURĂ PRIN MEDALISTICĂ – GEORGE EMIL PALADE a lui Victor Bivolu
cu 7 ore în urmă