PRIN LUMEA LARGĂ

 

De mai bine de un sfert de secol, românii au ce şi-au dorit cel mai mult în toată istoria lor: paşaport! Un document la care ani de-a rândul nu puteau nici măcar să viseze, iar acum îl poartă cu degajarea specifică prin toate porturile, aeroporturile şi gările lumii. De multă vreme îmi propusesem să scriu despre locurile vizitate de concetăţenii mei, mai ales că în cele câteva excursii pe care le-am făcut cu autocarul pe drumurile Europei am cam avut motive de uimire. Prin urmare, am rugat-o pe o vară de-a mea cu care sunt prieten din copilărie, să invite mai multe persoane la ea, are o vilă cu terasă unde se pot organiza astfel de întâlniri, iar soţul ei, un tip foarte discret, se preocupă de colecţia sa de trandafiri ceea ce ne-ar scuti de intervenţii inoportune. Fiindcă, e el un băiat de treabă, dar la capitolul conversaţie mai are mult de lucrat.

Aşadar, într-o minunată zi de septembrie, Lizet, vara mea, mă anunţă că pot veni deoarece are vreo opt invitaţi, doamne şi domni care au străbătut lumea de la cap la coadă şi invers, unii dintre aceştia oameni cu studii, universitari, deci acel segment populaţional care dă oricând o notă intelectuală ridicată oricărei întâlniri. 

            Eu mă prezint cu o jumătate de oră înainte, pun pe masă un telefon cu înregistrare ca să nu pierd ceva din discuţii şi mă retrag pe un fotoliu din răchită, mult în afara cercului aranjând cu Lizet să spună că sunt, aşaaa, mai retras şi nu prea sociabil. Pentru augmentarea situaţiei îmi iau un laptop şi mă prefac adâncit în explorarea facebook-ului, o chestiune fără de care s-ar părea că omenirea nici nu mai poate trăi. Deci pozez într-un stupid perfect!

            În jurul orei anunţate încep să sosească invitaţii, ultimii fiind universitarii fiindcă ei dacă nu întârzie minimum jumătate de oră intră în depresii adânci.

            Dar, la un moment dat, toate scaunele sunt ocupate, Lizet aduce trataţiile cuvenite şi, trebuie să recunosc are mult stil şi rafinament pe această direcţie aşa că, foarte repede oamenii devin volubili deşi, în parte, nu se cunoscuseră până atunci. Pentru început flecăreala lipsită de orice profunzime, o chestiune devenită model de conversaţie de bon ton, apoi micile bârfe pe subiecte comune, iar când să înceapă amorţeala, gazda intră în problemă punând în discuţie ce a văzut ea în ultima călătorie pe care o făcuse în Tailanda.

V-am spus că se pricepe! Abordase cu o aparentă indiferenţă o destinaţie exotică pentru a le zgândări orgoliul convivilor. Ceea ce a şi reuşit! După doar câteva fraze a sărit în discuţie doamna Maia Vizitiu, o universitară foarte asemănătoare unui dop care, la fel de prefăcut, a spus că şi ea a fost anul trecut în insula Paştelui.

Casc urechile! În minte mi se derulează misterele acestei destinaţii, cele pe care le aflasem cu ani în urmă din scrierile lui Thor Heyerdahl: uriaşele statui moai, ciudatele statuete ale oamenilor păsări, legendele războaielor cu oamenii denumiţi „urechi lungi”, în fine, strania civilizaţie a celui mai îndepărtat pământ de orice ţărm continental şi denumit de localnici: Te pito o te henua, adică „Buricul Pământului” sau „Capătul lumii”  dar şi Te pito o te kainga a Hau Maka, adică „Micul petec de pământ Hau Maka”,  iar un alt nume al insulei, Mata-ki-Te-rangi, înseamnă „Ochiul care privește spre cer”…  Asta ar fi însemnat că primii ei locuitori ştiau cu precizie locul pe glob al insulei. Sau poate… Oricum, eram numai ochi şi urechi să aud ce ne va povesti distinsa doamnă universitar.

Cu o voce menită să menţină atenţia studenţilor la cursuri, doamna narează ceva despre îndelungata călătorie cu avionul care devenise posibilă doar pentru faptul că la bord s-a servit şampanie tot timpul, însă condiţiile de cazare din insulă sunt absolut detestabile, totul fiind de o sărăcie dezolantă.

- Dar, aşaa, de văzut, ce ar fi mai interesant?

Remarc unda de maliţie din vocea Lizetei perfect disimulată de o privire inocentă şi un zâmbet candid. Doamna muşcă nada:

- Vai, tuu, dar nu este nimic de văzut, numai pietre şi iar pietre! Un fel de munte nenorocit şi nişte servicii oribile. Închipuiţi-vă că la cazare ne-a fost oferit doar un pahar de şampanie, una proastă adusă de undeva de pe continent şi despre care am aflat că ar fi costat de parcă era făcută cu pulbere de aur.

Inadmisibil! Am reclamat direcţiunii hotelului, iar nespălaţii ăia ne-au râs în nas, deşi le-am spus cine suntem şi cam ce poziţie socială avem! Se prefăceau că nu înţeleg ce înseamnă un profesor universitar!  Nu, dragă, este o lipsă de civilizaţie ceva îngrozitor! Abia am aşteptat să plec!

- Dar se spune că au nişte statui foarte interesante… Lizet cred că mă pedepsea pentru idee!

- Dar cine să ia în seamă tâmpeniile acestor sălbateci!? Ce eram idioţi să ieşim din hotel? Era un frig groaznic şi bătea tot timpul un vânt rece de te tăia, nu alta! Am stat deci în hotel două zile şi ne-am uitat pe fereastră! Înfiorător!

Poate Lizet ar mai fi întrebat-o ceva, dar nu a putut deoarece a intervenit o altă doamnă care fusese în Peru.

Auzind-o mintea îmi fuge imediat la Machu Picchu, la ciudata şi grandioasa civilizaţie azteca, la piramidele…

Sunt adus cu picioarele pe pământ de intervenţia altei doamne, intelectuală şi ea:

- Aaa, acolo cresc peruşii! Am şi eu unul acasă! Vai, e atât de drăgălaş, toată ziua ne…

Deturnarea unei conversaţii este o specialitate a doamnelor aşa că Lizet intervine pentru a menţine cursul planificat, oferind doamnei, cu o oarecare insistenţă, un pahar de vin pentru a întrerupe sentimentala naraţiune.

Doamna posesoare de peruşi pune puţin bot, dar uită repede fiindcă se regalează cu paharul de vinul rozè oferit cu dărnicie de gazdă.

- Şi cum vi s-a părut excursia, deoarece am dori şi noi să mergem, însă nu aveam suficiente informaţii… Lizet se sacrifică pentru a ţine conversaţia în parametrii preconizaţi.

- Dragă, nici să nu vă gândiţi! Noi am mers deoarece excursia era plătită de firma de medicamente cu care avem relaţii. Este groaznic! Frig şi vânt aşa cum spunea şi doamna profesor despre Insula Paştelui, ca să vezi ceva trebuie să te caţări pe tot felul de munţi, dă-i dracului, cine are nevoie să vadă ruinele lor. Noi am stat la un hotel aflat pe la patru mii de metri înălţime şi am suferit atât de rău din cauza aceasta încât nici în avion nu mi-am revenit complet. Ca să nu mai spun că de mâncare, mai mult cartofi fierţi, iar o sticlă de vin, a luat soţul meu una aşa ca să vadă şi el ce beau ăia pe acolo, a costat cât un parfum de firmă la noi în ţară.

E ceva de necrezut! Ca să nu vă mai spun că au un fel de capre mai mari care put, scuipă şi te pot umple de păduchi. Am şi vorbit cu soţul! Dacă ne mai oferă firma o asemenea excursie le spunem, clar, să ne dea banii, că ştim noi mai bine ce avem de făcut cu ei. Mergem de exemplu la Paris, ori la Milano că şi acolo sunt multe de văzut, iar despre ce poţi cumpăra nici nu mai vorbesc, fiindcă ştiţi cu toţii, acolo se îmbracă toate vedetele noastre…

Aici se produce o furtună de idei! Toate doamnele sar cu informaţii de unde şi cum se pot cumpăra cele mai frumoase haine sau bijuterii, descriu în detaliu magazinele din Viena ori din Strasbourg, compară preţuri şi dau indicaţii pentru orice doritor. Poate că aici s-ar fi terminat înregistrările mele pentru carte dacă nu ar fi intervenit şi un domn ceva mai în vârstă care până atunci nu spusese nimic ci tăcea, surâzând, aparent, înţelept.

- Dragele mele doamne, eu unul pot spune că am bătut toată lumea asta, am fost toată viaţa şofer pe TIR, am văzut tot ce se poate vedea şi una afirm, cu mâna pe suflet: când intri în Austria, sau în Germania, totul este diferit faţă de orice alt loc de pe pământul acesta. Parcările sunt uriaşe, găseşti oricând deschis un restaurant unde poţi mânca ieftin şi pe gustul oricui, au bere de toate felurile, cu sau fără alcool, vinuri din cele mai vestite podgorii, iar de fetele care fac servicii speciale nici nu mai vorbesc. Vă spun sincer că dacă aş mai pleca în vreo excursie, acum ca pensionar, în prima parcare nemţească m-aş opri şi nu mi-ar mai trebui nimic!

Se râde în hohote, se dă verdictul că da, aşa este, fiindcă în parcările nemţeşti găseşti şi haine, dar şi tot felul de cosmeticale de firmă, deci pe viitor cam asta ar fi opţiunea de bază.

De tristeţe închid laptopul şi-mi prind degetele în el! Mi se pare un sacrificiu normal! Îmi iau telefonul de pe masă, mulţumesc gazdei, recunosc, destul de ruşinat, că nu am putut participa la o discuţie atât de pasionantă deoarece am de dat un articol, urgent, la ziar, însă cu altă ocazie…

Nici nu o privesc pe Lizet fiindcă ştiu că ar izbucni în râs şi mi se duce toată acoperirea. E clar! Nu voi scrie niciodată ce văd concetăţenii mei când merg în excursii! Nu are rost!   

Vizualizări: 51

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Negru pe alb !

Alătură-te reţelei Negru pe alb

Comentariu publicat de Mihai Batog-Bujeniţă pe Septembrie 20, 2019 la 7:48pm

În nici un caz Peru!

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Septembrie 20, 2019 la 7:42pm

Mulțumesc! Acum stau în dubii, care să fie prima: Germania sau Austria? :)

Comentariu publicat de Mihai Batog-Bujeniţă pe Februarie 3, 2017 la 12:50pm

Eu vă mulţumesc pentru inteligenţă şi umor (noţiuni inseparabile!). Stimă!

Comentariu publicat de Lilioara Macovei pe Februarie 3, 2017 la 11:38am

Excelent text, captivant şi cu mesaj.

Mulţumim, domnule drag!

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

Activitatea Recentă

Lui Victor Bivolu i-a plăcut discuţia FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – LOCALITATEA ZĂLAN a lui Victor Bivolu
cu 47 minute în urmă
Victor Bivolu a contribuit cu răspunsuri la discuţia FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – LOCALITATEA ZĂLAN a utilizatorului Victor Bivolu în grupul SALONUL ÎNDELETNICIRILOR PLĂCUTE(HOBBY-URILOR
cu 47 minute în urmă
Victor Bivolu a adăugat 3 discuţii la grupul SALONUL ÎNDELETNICIRILOR PLĂCUTE(HOBBY-URILOR
cu 49 minute în urmă
Lui Victor Bivolu i-a plăcut discuţia ISTORIE ȘI CULTURĂ PRIN MEDALISTICĂ – LOCALITATEA ONEȘTI a lui Victor Bivolu
cu 52 minute în urmă
Victor Bivolu a contribuit cu răspunsuri la discuţia ISTORIE ȘI CULTURĂ PRIN MEDALISTICĂ – LOCALITATEA ONEȘTI a utilizatorului Victor Bivolu în grupul SALONUL ÎNDELETNICIRILOR PLĂCUTE(HOBBY-URILOR
cu 52 minute în urmă
Lilioara Macovei a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Paradoxala vină a utilizatorului Eugen Serea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Lilioara Macovei îi place postarea pe blog Paradoxala vină a lui Eugen Serea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Pop Dorina îi place postarea pe blog Paradoxala vină a lui Eugen Serea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Eugen Serea îi place postarea pe blog idealuri în devenire a lui FLOARE ARBORE
cu 2 ore în urmă
Eugen Serea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Note de calator a utilizatorului Rodica N Cernea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Eugen Serea îi place postarea pe blog Note de calator a lui Rodica N Cernea
cu 2 ore în urmă
Eugen Serea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Paradoxala vină a utilizatorului Eugen Serea
cu 3 ore în urmă

Insignă

Se încarcă...