cât de intens poţi fi când mă inunzi în dans

deşi nu ştiam

de tine

fugeam

cu ploaia

singurul complice fidel

accentuând tot ce se întâmplă

deconspirând priviri cu imprudenţa lor cum declanşa ochiri la foc automat

sub tirul de întâlniri fiindu-le ca ţintă

sau

poate aşa începe orice poveste fără sfârşit

ascunşi fiecare cu fiecare

să nu ştim ce facem prin carnea celuilalt

atraşi de tot ce este imposibil

între strigăt…

uitată-n păienjeniş de gânduri

greu de trecut de pătruns  

mai dens ca niciodată

rămân 

cu sete aşteptând prigorii

lângă tine cum este să fiu

nu ştiu

mai ales pe secetă

tu vară

eu toamnă

în căutările mele m-am întâlnit

cu liniştea mea

luna visătoare risipea-n perdele de mirare ne’mpliniri amestecate

cu alte viitoare prin noapte

torenţial ploua

generând aşa vânzoleală de încurca…

gros mai este zidul

proeminent din piatră

dur tăios

aruncă şi alungă

se rup haotic gânduri 

sensuri din ele  fâşii 

zbateri speranţe

pe sârmă ghimpată stinghere cuvinte rămân

tăceri în pământul reavăn

sub talpă

zvâcnesc poezii

e cald

acolo

şi cad

sfârîie de vii mesaje-n poeme

durerea în cascade topindu-le pe zid

adânc

învolburat

izvor şi râu de lacrimi curg amestecat

când mă…

dau vina pe-albastru că este mereu

undeva

neatins  

departe 

în ploaie mă ascund

curg întrebări

de este vreun răspuns nu ştiu

şi nici unde am ajuns 

dau vina pe toamnă-n căderea unei frunze

pe unde a rămas un plâns un dans

stingher şi infinit

să uit am aşteptat 

dar 

mai tare plouă

dau vina …

pe cine să mai dau când mi-e dor de…