se poate dansa pe un peron de gară?

dacă-i părăsită

cu lacrima în palmă

să nu cadă

şi ea strivită

cu privirea din urmă gândul să prindă...

într-o altă gară

la colţuri crăpate pe ziduri cu timpul

se face curat

florile cad prin săli aşteptări închise cu uşi

tăcerile scurse pe ceasul vechi se dau peste cap şi anunţă

insistent

strident

atenţie

sosesc rătăciţii

flutură câmpul la întâmplare

şuieră vântul rugina…

şi să ştii că nu găsesc în urma asta de praf

decât gol pietrificat cu actul facerii lui

ochi împroşcaţi

pas înapoi...

am vrut să storc apă

în amintirile mele

cu mâna întinsă din colţul meu cerşindu-le sete

să ştii că m-a simţit o clipă

încovoiată

şi ea-şi punea dorinţe la uscat

ferite de soare la umbra deasă a unui gând uriaş

din el muşcând

pulberea fină

multiplicam fractal şi cât ne duream

doar…

albastrul din fluviu prin noaptea cochetă privită de lună muşcată

m-ascunde-n urlet de lup şi plouă cu foame din stele

ramuri de sălcii m-ating

verde

crud

rămân dezbrăcată

gânduri se prind în ceaţă de alb

pe nuferi lăsate să-şi schimbe secrete

tumult pe sub valuri

ziua nerăsărită

încă

un tremur nelipsit în apele clare şi nu-i tot cerul

nici albastrul ce arde-n priviri îmbrăţişări ne date

săruturi pândite-n roş…

zilele astea-s prinse-n calendare arhicunoscute

cu întâmplări însemnate cu roşu evident

pentru ghidarea trecătorilor prin viaţă

lovindu-se unul de altul tot din întâmplare

nici că ştiu cum de-apar în preajmă

şi nici că se recunosc

unde eşti de unde vii unde te duci

drumul ăsta este însemnat din eroare în eroare

un cerc circumscris lor unde orele zilele anii sunt reduse la secunde

mă vezi te întreb

să înţeleg sensul necunoscutei…