ARO (Asigurarea românească) a fost una din principalele companii românești private de asigurare, în vremea interbelică. Se știe că societățile private plăcuțe metalice pe toate clădirile asigurate, poate și pentru a-și face reclamă, sau poate pentru a asigura municipalitatea că unele clădiri sunt asigurate. Unele dintre aceste plăcuțe pot fi admirate și astăzi pe unele clădiri – monumente istorice, adesea ele fiind salvate de un strat gros de var ce a fost aplicat peste ele. Este de înțeles că aceste plăcuțe prezintă interes major pentru colecționarul medalist sau numismat. În anul 1744 s-a fondat prima societate de asigurări din România - Casa de incendiu - la Braşov. După încheierea Tratatului de la Adrianopol (1829), comercianţii români obţin dreptul de a desfăşura activităţi de comerţ pe Dunăre. Acest lucru a reprezentat o oportunitate considerabilă pentru societăţile private de asigurări care s-au dezvoltat pe segmentul poliţelor de asigurare de transport.

ARO (Asigurarea Românească) este poate firma interbelică de asigurări cu cel mai notoriu sediu: cel de pe bulevardul Take Ionescu colț cu str. D. A. Sturdza (actuala intersecție bd. Magheru cu str. Pictor Verona). Deasupra admiri o plăcuță a acestei companii de asigurare.

Blocul ARO, cunoscut bucureştenilor datorită cinematografului „Patria” (fost „ARO”), aflat la parterul său, este situat pe Bulevardul Magheru la nr.12-14. Proiectul a fost fructul unei colaborări ce a durat zece ani între societatea „Asigurarea Românească” şi arhitectul Horia Creangă. În urma acestei colaborări au fost construite şi Hotel Aro Braşov şi Palatul ARO (Calea Victoriei nr. 91-93). În vederea realizării acestui proiect, „Asigurarea Românească” a organizat un concurs de proiecte în urma căruia a fost desemnată câştigătoare echipa compusă din arhitecţii Horia Creangă (nepot al cunoscutului scriitor Ion Creangă), Lucia Dumbrăveanu (soţia acestuia) şi Ionel Creangă (fratele său). Execuţia clădirii a fost realizată în etape - o primă etapă a avut loc între anii 1929-1931. Arhitectura clădirii, de o modernitate revoluţionară la vremea respectivă, a generat reacţii nu în totalitate pozitive. În anul 1934 este începuta execuţia sălii de cinema la al cărei proiect este cooptat şi arhitectul Haralamb (Bubi) Georgescu. În data de 16 ianuarie 1935 este inaugurat Cinematograful ARO (actualmente Patria), dotat cu instalaţie electrică şi de aer condiţionat. În perioada ce va urma sala de cinematograf a blocului ARO nu va fi folosită exclusiv pentru proiecţii de filme. Astfel este interesant de ştiut că în data de 9 decembrie 1937 în sala ARO are loc concertul extraordinar al Filarmonicii susţinut de George Enescu şi Pablo Casals cu George Enescu la pupitru”. Nu este un eveniment singular, în noiembrie 1938 un nou concert sustinut de Pablo Casals şi avându-l pe George Enescu ca dirijor va fi găzduit în aceiași sală. Scena cinematografului va fi martora întregii zbateri prin care a trecut societatea acelei vremi. Aici au avut loc probabil spectacole muzicale atât de uzuale în acea perioadă şi menite să stimuleze soldaţii ce se întorceau de pe front într-o perioadă altfel extrem de cenuşie. Cinematograful Aro va fi martorul unui moment cheie în istoria dramatică a acelor ani. În data de 11 februarie conferinţa generalui Nicolae Rădescu are loc în această sală. Este unul din ultimele gesturi disperate prin care generalul Rădescu se opune acaparării puterii de către forţa comunistă. La scurt timp (şi ca o consecinţa indirecta a acestui discurs) generalul îşi va da demisia iar guvernul Petru Groza va prelua puterea. Şi zilele de liberatate ale cinematografului Aro se apropie de sfârşit odată cu scufundarea ţării într-un regim ce avea să îngheţe viitorul cale de aproape jumătate de secol. Cântecul de lebădă putem considera că a fost ultima reprezentaţie din 14 mai 1946 - când venit la Bucureşti pentru a-l întâlni pe George Enescu, fostul sau profesor, Yehudi Menuhin prezintă la sala Cinematografului Aro (actualul Patria) Concertul pentru pian şi orechestră de Brahms. Este acompaniat de Filarmonică, dirijată de George Enescu. De la sfârşitul anului 1948 cinematograful va fi redenumit „Patria”. Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu restul cinematografelor din Bucuresti, toate redenumite sub noul regim. În anii care au urmat accesul filmelor străine (din spaţiul de dincolo de Cortina de Fier) a fost blocat – la cinematograf vor rula aproape exclusiv filme producţie românească, tributare ideologic regimului politic instaurat. Excepţia o vor face doar filme venite din cadrul spaţiului sovietic (sau de influienţă sovietică). Şi astăzi, după căderea regimului comunist, cinematograful păstrează în continuare numele de „Patria”. Blocul a fost inclus în lista monumentelor istorice, dar se află într-un avansat stadiu de degradare, fiind încadrat în clasa I risc seismic (care prezintă pericol public).

Mândrindu-se cu noul și modernul sediu, ARO l-a reprezentat și pe plăcuțele date asiguraților, cum este cazul celei de pe peretele unui imobil din strada Grigore Alexandrescu, dar și a unei vile moderniste din Bariera Vergului, de pe fostă Calea Vergului (actual bd. Basarabia, fost Muncii). Deasupra admiri o chitanță de plată a asigurării la această societate.
***
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2017/02/a

Vizualizări: 17

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Insignă

Se încarcă...