Adaugă un comentariu

Comentariu publicat de Gheorghe Cornel Rosca pe Noiembrie 6, 2016 la 2:00pm

Gindul imi poarta "pasii" ... dar lipsa tehnologiei ma tintuieste locului desert. Aseara insa am profitat, pe fuga, comentind intr-un site (Crestin 3D); adineauri m-a "dezamagit" Reteaua Literara (trebuie, este musai sa fac rost de niste banuti; probabil ca ... la pastele cailor); aici, AICI ... VA MULTUMESC! Pentru rabdare. Voi "aduce" o bucata din comentariul postat pe site-ul Crestin 3D. Iata-l: (integral aici: http://crestin3d.com/profiles/blogs/mi-vin-n-minte-versurile-genial...)

Şi eu mi-s epigon (sic)

Lumea-i mică, ba e mare;
Sus, e cerul înstelat,
Toţi avem un loc sub Soare;
Noi trăim tot în Păcat!

De-am trăi în Frumuseţe,
În Iubire, nu Dispreţ;
Ascultarea-i cu Bineţe,
Am fi iarăşi fără Preţ.

Mă gîndesc să tac adesea,
Însă pietrele vorbesc!
A venit la noi chiar Mesia,
Iarăşi ... sufletele cresc.

Numai Dumnezeu Lumină!

Roşca Gheorghe Cornel
(un gînd umil la 05.11.2016)

Comentariu publicat de Benedic Monica pe Februarie 12, 2015 la 8:22pm

Multumesc, Violeta!

Comentariu publicat de Mihaes Violeta pe Februarie 12, 2015 la 5:36pm

Comentariu publicat de Mihaes Violeta pe Februarie 6, 2015 la 12:17pm

Lacul-Monica Benedic.

Comentariu publicat de Mihaes Violeta pe Februarie 6, 2015 la 12:16pm

Comentariu publicat de Dragota Doina-Tatiana pe Ianuarie 31, 2015 la 8:44pm

Dor de Eminescu

(Dragotă Doina Tatiana)

Spre Eminescu-i cale-atât de lungă
şi-acolo sus e-atât de viu şi teafăr,
încât nu cred cuvântul să-mi ajungă
spre a-l cinsti pe veşnicul Luceafăr,

Pe El, ce-a plâns întâi şi-ntâi în versuri
pe-Aron, învăţătorul său iubit,
(aşa cum noi nu ştim a face astăzi
cu cei ce pentru drum ne-au pregătit)

pe El, care-a cântat în poezie
sfioase, somnoroase păsărele
sau seara coborând pe deal târzie
cu turme privegheate lin de stele…

El cu atâta dragoste de glie,
fiind băiet păduri cutreiera
şi beat şi plin de dulcea Românie
în versuri-nestemate o cânta,

şi-a îndrăgit şi mama, dar şi neamul,
a dat răspuns atâtor întrebări
a împletit în versu-i râul, ramul
şi a cuprins Istoria-n Scrisori…

El a iubit mai mult ca orişicare
şi-a fost bătut de soartă şi noroc,
găsit-a fiecărui loc sub Soare
şi-n lume-a fost cel veşnic făr-de loc.

A stat şi El, pierdut ca ai săi sameni
pe gânduri dus la masa cea de brad,
când plopii făr’de soţ băteau în geamuri,
şi-apoi a bântuit ca un nomad

în noapte pe o uliţă sihastră
pe unde Veronica-şi căuta
în mână doar cu-o mică floare-albastră
şi-n suflet cu povara tot mai grea,

El, cu o minte ce-a sclipit în toate,
El, Eminescu, marele artist
şi care s-a topit la fel ca ceara,
în picuri, la picioarele lui Crist…

La gândul Lui, cuvântul meu se curmă
şi nu ştiu suferinţa să-i măsor
Poetului ce-n clipa de pe urmă
a mai avut atât : UN SINGUR DOR!

Comentariu publicat de MOLDOVAN V. DORIN pe Ianuarie 30, 2015 la 11:18am

Cum era, cu adevarat, Mihai Eminescu

 

Un patriot adevarat: ,,Traiasca natia!"

Printre lucrurile mai putin cunoscute despre Eminescu se numara si formula sa originala de salut, dar si modul

cum stia sa le raspunda prietenilor. Cu oricine se intalnea, Eminescu il saluta cu ,,Traiasca natia!". ,,Poetul era

cunoscut ca fiind un patriot adevarat. Acest salut al sau strarnea, de obicei, simpatia. Prietenii, cand il zareau,

obisnuiau sa i-o ia inainte si ii spuneau ei Traiasca natia!>>. El raspundea atunci raspicat: Sus cu

dansa!>>. De altfel era un personaj si cu un umor fin", spune istoricul Gheorghe Median. Totodata, apropiatii

poetului povesteau ca Eminescu avea si un tic verbal. Stefanelli spune ca, de cand l-a cunoscut, de elev,

obisnuia sa foloseasca mereu expresia ,,pur si simplu", aproape in orice context. Totodata se spune ca Eminescu

nu obisnuia sa injure. Nici macar cand se ametea de la bautura. Singura lui injuratura ar fi fost ,,Tu-i neamul

nevoii!".

Poetul era cunoscut ca fiind un patriot adevarat. Acest salut al sau strarnea, de obicei, simpatia. Prietenii, cand il

zareau, obisnuiau sa i-o ia inainte si ii spuneau ei Traiasca natia!>>. El raspundea atunci raspicat: Sus cu

dansa!>>. De altfel era un personaj si cu un umor fin.

istoricul Gheorghe Median.

Comentariu publicat de MOLDOVAN V. DORIN pe Ianuarie 30, 2015 la 11:17am

Cum era, cu adevarat, Mihai Eminescu

 

,,Ii placea sa piarda noptile si sa fumeze"

,,Eminescu nu era razvratit, asa cum le place multora sa creada.

Era un individ placut in societate. Avea dusmani si starnea

antipatii pentru ceea ce scria, nu pentru modul cum se comporta

in societate. Nu era un revolutionar, in fapt. El se razvratea in

poezie si publicistica. Rareori ridica tonul, prefera sa asculte

pentru a intelege cat mai bine discutia decat sa isi dea cu parerea. Intr-un fel, era retras, dar cand era cazul era un

interlocutor foarte placut. Multor contemporani le-a lasat impresia ca este tacut si ganditor. Nu se putea, insa,

abtine cand era vorba de politicieni. Ii ura, mai ales pe parveniti", a spus, pentru ,,Adevarul", Lucia Olaru

Nenati.

Totodata, Eminescu, din ceea ce spun contemporanii sai, avea doar un singur viciu major, fumatul. ,,S-a dus

vestea ca era bautor. Paradoxal pentru cei care si-au format imaginea asta cu petrecerile lui Eminescu, poetul nu

era un bautor inrait. Bea putin. Dar ii placea, in schimb, sa piarda noptile si sa fumeze. Fuma enorm. De fapt,

atunci cand vorbea, fuma tigara dupa tigara si bea cafele", precizeaza Median.

Eminescu nu era razvratit, asa cum le place multora sa creada. Era un individ placut in societatea. El se

razvratea in poezie si publicistica. Rareori ridica tonul, prefera sa asculte pentru a intelege cat mai bine discutia

decat sa isi dea cu parerea. Nu se putea, insa, abtine cand era vorba de politicieni. Ii ura, mai ales pe parveniti.

Lucia Olaru Nenati

scriitoare

Spusele istoricului botosanean sunt confirmate si de fostul coleg de la Viena al poetului, Stefanelli, care

povestea in scrierile sale ca lui Eminescu, ii placea sa ,,vorbeasca" bautura. ,,Eminescu nu bea mult. La un sfert

de litru de vin sau la o halba de bere era in stare sa petreaca o noapte intreaga, dar, in schimb, lua mai multe

cafele negre si fuma mult", precizeaza Stefanelli. Totodata contemporanii isi aduc aminte de Eminescu ca de un

personaj glumet cu cei apropiati. ,,Mi-a vandut pantalonii si m-a lasat doar in lenjerie cand m-am trezit

dimineata", spune Stefanelli. Tot fostul coleg al poetului marturiseste ca Eminescu era glumet si cu femeile, pe

care le atragea ca un magnet. ,,Le vorbea dulce, le facea complimente si, lucrul principal, conversa cu ele

totdeauna potrivit cu individualitatea lor. Castiga usor simpatia damelor", spunea acelasi Stefanelli.

 

 

Comentariu publicat de MOLDOVAN V. DORIN pe Ianuarie 30, 2015 la 11:15am

Cum era, cu adevarat, Mihai Eminescu

 

,,Avea o voce de aur, ii acompania pe lautari"

Istoricul botosanean, Gheorghe Median mai spune ca ceea ce impresiona, insa, cu adevarat la poet era vocea sa.

,,Eminescu avea o voce blanda, calina si un zambet linistitor, molipsitor. Asta o spun toti cei care l-au cunoscut.

In ciuda tonului de revolta din poezia sa, era un om foarte bland, care degaja multa caldura in jurul lui. Avea o

voce de aur. Canta foarte frumos. Se stie putin despre acest talent al lui Eminescu. Ar fi putut fi oricand un bun

solist vocal. De multe ori ii acompania pe lautari la cate un chef, dar si rudele il rugau sa le cante", spune

Median.

Despre vocea lui Eminescu a ramas de pomina o intamplare povestita chiar de lautari. Este vorba despre

celebrul bard botosanean din secolul al XIX-lea, Toma Micheru (n.r. - Toma Micheri, asa cum se prezenta

public lautarul). Acesta spune ca a fost dat gata de vocea poetului, la o petrecere. Lautarul, impreuna cu

Eminescu, care avea atunci 25 de ani si venise la Botosani pentru o vara, au petrecut o noapte intr-o camera a

fostului hotel Moldavia din oras. Alaturi de ei au mai fost si sora lui Micheri, frumoasa Natalita, dar si bogatul

armean Adronic Taranu.

Eminescu ar fi cantat intreaga noapte cu lautarii, fara sa raguseasca, Toma Micheri exprimandu-si regretul ca

este poet si nu cantaret. Mavrodin, varul sau, isi aducea aminte ca Eminescu canta usor si pe strada. ,,Era extrem

de vesel si ii placea la nebunie muzica. Fredona cand venea din plimbarile sale in parc. Avea o voce cristalina,

spune Mavrodin (n.r. - marturie preluata din acelasi articol publicat in ziarul ,,Stirea", in 1929), de intorcea toata

lumea capul", sustine scriitoarea Lucia Olaru Nenati, din Botosani, experta in opera si viata lui Eminescu.

Scriitoarea Lucia Olaru Nenati  a explicat, pentru

,,Adevarul": ,,Sunt cercetari pe care le-am facut personal si care

reprezinta obiectul unor lucrari cu adevarat stiintifice privind

muzicalitate poeziei lui Eminescu si mai ales modul special in

care poetul intelegea muzica. Era un meloman, iubea muzica si

stia sa o asculte. Avea si o voce de aur. Contemporanii lui spun

ca iti dadeai camasa de pe tine numai sa il auzi cantand. In

lucrarea mea privind aceasta calitate a lui Eminescu am atasat si

11 bucati muzicale cantate de Eminescu. A fost un efort

extraordinar de documentare, dar am reusit. Printre bucatile lui

muzicale preferate erau melodii din folclorul traditional, foarte

vechi. Piesa lui favorita era Barbu Lautarul si o doina. Din

pacate nu stim care doina".

 

Comentariu publicat de MOLDOVAN V. DORIN pe Ianuarie 30, 2015 la 11:11am

Cum era, cu adevarat, Mihai Eminescu

 

Cosmin Zamfirache,

 

Tulburator de frumos, cuceritor, cantaret cu o voce de aur, fumator inrait, mare amator de cafea si petrecaret

fara margine, dar si un patriot pentru care ,,Traiasca natia!" era singurul salut.Asa l-au redescoperit cercetatorii

pe Mihai Eminescu - omul. Putini sunt cei care stiu ca geniul creativ al Luceafarului era in stransa legatura cu o

tulburare afectiva cumplita: sindrom bipolar.

,,Luceafarul poeziei romanesti" sau ,,poetul nepereche". Asa a fost numit, de-a lungul vremii, Mihai Eminescu

(1850 - 1889), cel care a starnit o adevarata revolutie in literatura romana. Acum, la 125 de ani de la moartea sa,

exista centre de studii eminesciene, dar si profesia de eminescolog. Amorurile sale, ca si picanteriile vietii

boeme au fost, de asemenea, subiectul unor ample polemici in mediul public, inca din timpul vietii poetului.

Eminescu a fost aproape sanctificat. Dincolo de efervescenta creata de opera si de viata lui, in spatele geniului sa

ascuns omul, adevaratul Mihai Eminescu, cel care s-a lasat cunoscut cu adevarat doar de apropiati. Istoricii,

dar si pasionatii de literatura din Botosani au facut o incursiune in spatele imaginii Luceafarului, pe care istoria

literaturii, dar si presa de scandal au scos-o la vedere de-a lungul vremurilor. Si, totusi, cum era cu adevarat

Mihai Eminescu

 

,,Era izbitor de frumos. Chipul lui ne minuna"

,,Eminescu era un om obisnuit, ce-i drept, foarte placut si charismatic, dar om era. Si era si foarte discret. Nu era

nici sifiliticul>> sau nebunul>>, asa cum de multe ori a fost numit. Nu era nici omul pus pe harta in

versuri si innebunit din dragoste, asa cum il prezinta eronat unii, dar nici sfant cum il vor altii. Era un om cu

defectele, calitatile si patimile lui", isi incepe discursul, pentru ,,Adevarul", Gheorghe Median (foto jos), un

istoric botosanean care a cercetat, ani la rand, numeroase marturii ale contemporanilor marelui poet.

In opinia istoricului, Mihai Eminescu impresiona la prima

vedere, avea o charisma extraordinara si un fizic foarte placut.

Gheorghe Median a gasit, in cercetarile sale, marturia unui var

al lui Eminescu, Mihai Mavrodin, care, printr-un articol din

presa vremii, vine sa sustina aceasta parere. ,,Si astazi, chipul

lui minunat imi sta in minte. L-am vazut si eu.... era izbitor de

frumos. Era imposibil sa apara intr-o sala, fara ca fiinta sa sa

atraga privirile chiar ale celor ce nu-l cunosteau. Chipul lui ne

minuna si pe noi, copiii", scria Mihai Mavrodin intr-un articol

din anul 1929, din ziarul botosanean ,,Stirea".

Despre imaginea Luceafarului, dincolo de singurele fotografii

cunoscute, apare si o descriere a unui bun prieten a lui Eminescu, fost coleg de clasa la scoala din Cernauti, si,

mai apoi, la Universitatea din Viena, Teodor Stefanelli. ,,Avea statura mijlocie, era cam lat in spate, dar totul era

proportionat. Avea ochii negri si adanci. Purta mustata, rar o radea", spune Stefanelli in cartea sa ,,Amintiri

despre Eminescu".

 

• ‹ Înapoi
• 1
• 2
• 3
• …
• 5
• Înainte ›
• Pagină