NEMURIRE PARŢIALĂ

Noul director al foarte discretului Institut de cercetări avansate Evilrokc, doctorul în ştiinţe medicale Klaus von Opentomb, un om care semăna izbitor cu propria sa mumie, apăsă pe butonul interfonului şi croncăni:
- Hilde!
În aceeaşi secundă uşa biroului se izbi de perete şi în cadrul ei îşi făcu apariţia secretara. Uniforma de culoare neagră încărcată cu medalii, fireturi şi nasturi strălucitori răcni:
- Bestelle meinen Kommandanten!
Ochii vineţii ai directorului se îngustară cu un milimetru ceea ce proba o înaltă satisfacţie, poate chiar un început de zâmbet. Vocea hârâi ordinul:
- Ora unu! Şefii de laboratoare ai sectorului cinci să se prezinte la mine!
- Ich verstehe, rosti secretara şi dispăru precum o hologramă căreia i s-a lut curentul.
La ora unu fix în birou bâţâiau din genunchi cei trei şefi de laboratoare: Mick de la inginerie genetică, Pick de la imunologie şi Chick de la reconversie moleculară.
Craniul domnului director, unul de culoare fildeşului vechi, îi privea prin ochii înfundaţi în orbite, iar când croncăni din nou: luaţi loc, o adiere de flori veştede străbătu încăperea. Cei trei se lăsară moale pe scaunele de la masa de consiliu şi observară că aveau în faţă o coală de hârtie şi un pix, dar nu luară în seamă faptul că inimile nu mai băteau de o vreme.
Tutankhamon îşi mai roti odată ochii morţi peste ei şi le porunci:
- Scrieţi pe această hârtie ultima voastră dorinţă, apoi mergeţi în grădina din spate. Am vorbit cu Hilde să vă împuşte în stomac. Pe timpul chinurilor veţi regreta, sper, faptul că tărăgănaţi lucrarea cu care v-am însărcinat.
- Păiii, noi… nu… că nici…
- Eram sigur, vitelor! Sunteţi singuri pe lume, nimeni nu ştie de voi, sunteţi în viaţă datorită încrederii pe care o am în voi, nu sunteţi în stare nici să aveţi o ultimă dorinţă, dar nici să executaţi la timp lucrarea care v-a fost încredinţată! Când trebuia să-mi predaţi proiectul Nemurire Parţială?
- Peste şase luni! Cei trei răcniseră în cor data limită considerând că şeful greşise. Hmm, erau clar nişte tâmpiţi! Păi, cum să greşească şeful? Când s-a mai pomenit aşa ceva în istoria multimilenară a lumii?
Un zgomot ca de oase răsturnate într-un lighean le dădu de ştire că făcuseră o gafă şi priveau sfinţiţi spre uşă ca să vadă când apare necruţătoarea Hilde. Panica durat doar câteva secunde pentru că vocea cavernoasă a directorului le-a reţinut din nou atenţia:
- Bă! Io una vă-ntreb! Ce dreacu’ v-a lipsit ca să-mi veniţi cu rezultatul, aşa cum mă aşteptam la nişte dobitoci ca voi, în numai două săptămâni, de mă faceţi să roşesc în fiecare zi când mă întreabă şeful cel mare care este stadiul cercetărilor.
Deşi nimeni nu-şi putea închipui cum arată directorul roşind, Mick, cel mai probabil având minţile complet rătăcite, răcni soluţia salvatoare:
- Şefu’, n-avurăm, bre, animale de laborator pe care să ne facem experienţili!
- Adică!? Sprânceana puţin ridicată a şefului ar fi putut să provoace o epidemie de holeră, însă cei trei erau mult prea speriaţi pentru a lua în seamă o asemenea perspectivă.
- Păiii, adica, şoareci că mai avem câţiva, câini ori maimuţe că pe ele putem cel mai bine să experimentăm alea… alea… cum se face în lumea civilizată…
- Mda, puteţi considera că astăzi este ziua voastră de naştere! Mergeţi la treabă, de animale mă ocup eu, iar peste exact două săptămâni aveţi loteria cea mare. Ori, ori!
Cei trei savanţi părăsiră biroul însoţiţi de privirea plină de regrete a secretarei, iar în liniştea laboratoarelor băură câte o gură zdravănă de formol ca să-şi revină din şocul acelei zile negre, una din multe altele pe care le traversaseră în viaţa lor de savanţi angajaţi la patron.
Rămas singur în biroul său, directorul trimise un mail:
- Prealuminate stăpâne, pentru continuarea cu succes a lucrărilor la proiectul pe care, în mare bunăvoinţa voastră ni l-aţi încredinţat spre finalizare avem nevoie de un număr de animale de laborator după cum urmează: cinci sute de şoareci, o sută de câini, două sute de… etc…
Peste nici zece minute sosi răspunsul:
- Mizerabili lipsiţi de inimă! Animalele sunt fiinţe ale lui Allah, cum de îndrăzniţi să îmi propuneţi o asemenea barbarie. Sictir! Vă voi trimite un pachet de manechine pe care puteţi experimente tot ce doriţi voi, sadicilor! Aveţi grijă să le asiguraţi cazare şi masă în incinta institutului, pavilionul de protocol şi să nu întârziaţi cu finalizarea proiectului!
Directorul citi mesajul, încercă să-şi facă o cruce şi îşi dădu seama că nu prea mai ştie cum, apoi aşteptă coletul promis de Marele Lord al Războaielor din Cornul Africii.
Peste două zile, în ţară pătrundea un grup de migranţi din Orient. Un grup heteroclit condus de doi indivizi cu staturi atletice care negociau în numele lor. Autorităţile fură înştiinţate imediat că acest grup va fi preluat, din motive umanitare, de complexul laboratoarelor Evilrock, cel care se va ocupa de absolut tot ce înseamnă costuri sau programe de inserţie socială. Autorităţile, fericite, făcură actele de rigoare şi anunţară forurile internaţionale despre această reuşită majoră în spinoasa problematică a imigraţiei. Prilej cu care primiră şi nişte fonduri, mai mult simbolice provenite din taxele aplicate cetăţenilor care, spre nefericirea lor, nu migrau încă.
Odată ajunşi în custodia laboratoarelor, unii dintre ei, cel mai probabil de fericire, s-au sinucis, tăindu-şi gâtul cu o sabie ori împuşcându-se în inimă, deşi era foarte clar că nu aveau nici pistoale şi nici alte arme de foc ori albe. Însoţitorii explicară pe înţelesul tuturor că aşa se procedează la ei în mod tradiţional şi lucrurile fură acceptate ca fiind fireşti în dificilul proces de interculturalitate.
Aşadar, material experimental fiind suficient, cei trei savanţi gândind după un răsverificat preverb precum că decât să plângă mama mai bine să plângă mă-ta, cu o zi înainte de expirarea termenului limită se prezentară de bunăvoie la director şi îl anunţară fericiţi că proiectul Nemurire Parţială este definitivat, prezentând ca probă de lucru un şoricel alb. Evitaseră punerea în probe a unui „manechin” deoarece se temeau de posibilitatea unor înregistrări care ulterior să le arunce pisica în spate. Erau totuşi nişte oameni inteligenţi, cu perspectivă.
Directorul luă şoricelul în mână şi îl privi într-un fel pe care l-am putea numi drăgăstos dacă am bănui că ar fi putut să fie în stare de aşa ceva. Ei bine nu era!
Luă de pe birou un ac lung şi îl înfipse în gâtul şoricelului. Acesta se zvârcoli puţin, îl privi cu un adânc reproş spunându-i parcă:
- Ce-ai bă, te-a lovit foamea? Apoi, cu gheruţele, îşi scoase acul din gât, rana i se închise şi începu să dea semne că nu-i mai convine ce i se întâmplă muşcându-l de mână pe director.
Spre surprinderea tuturor, directorul scoase sunetul acela de uşă neunsă, adică râdea din toată inima, luă şoricelul de codiţă, îl îndepărtă de corp şi spuse clar:
- Hilde!
Un glonț tras aproape în aceeaşi secundă risipi blăniţa şoricelului pe pereţii biroului, iar Hilde îşi băgă pistolul în toc. Pe faţa ei nu se putea citi, evident, nimic!
- Danke! Şi acum, la treabă! Ca un adevărat om de ştiinţă ce sunt, voi testa primul acest rezultat al experimentelor noastre! Plecă spre laboratoare însoţit de figurile năuce ale subalternilor săi, dar şi de un fel de zâmbet al secretarei.
Peste cam trei ore reintra în birou, însoţit de şefii laboratoarelor. Avea o frumoasă culoare vineţie, semn al unei satisfacţii imense. Hilde sosi şi ea în birou exact în momentul când primi comanda:
- Hilde, sex!
Hilde, fără să dea semne că ar fi surprinsă de acest ordin, răspunse: jawoll meinen Kommandanten îşi ridică fusta neagră şi se aşeză cu fundul pe cristalul biroului scoţând un fel de geamăt: îîhhhh. Dacă nu ai fi ştiut cât de rece era geamul, erai tentat să crezi că este ceva de natură erotică. Poate că aşa a crezut şi directorul care după cam zece secunde în care a executat tot felul de mişcări caraghioase cu pantalonii în vine, a declarat încântat, adică absolut neutru:
- Merge!
Hilde şi-a tras fusta rostind şi ea pe un ton ambiguu:
- Aşa ceva nu mi s-a mai întâmplat niciodată! Strălucirea ochilor săi albaştri i-a dat impresia directorului că provenea de la imensa satisfacţie pe care o resimţea. Nu va afla niciodată că era rezultatul efortului de a se stăpâni să nu-i crape capul cu o călimară din bronz aflată ispititor de aproape, pe biroul devenit acum un fel de altar.
Şefii laboratoarelor aplaudară, deşi habar nu aveau despre ce era vorba.
- Arbeit macht frei! Directorul îi trimitea înapoi la producţie, aşa că se înclinară şi ieşiră cu spatele din birou. Nu aveau nici măcar curajul să vorbească între ei despre ceea ce văzuseră. Totul părea un fel de science-fiction de foarte proastă calitate.
Rămas singur în birou, directorul trimise un e-mail patronului:
- Pulică, am încheiat cercetările, rezultatele sunt mult peste aşteptări, pot confirma asta fiindcă am testat pe mine, aşa că acum trecem la negocieri. Juma-juma!
Lordul Războaielor, după citirea mesajului, simţi cum îl trec apele, iar dinţii îi clănţăneau. Era totuşi în Cornul Africii şi reacţia părea normală.
- Bă, oare chiar arăt a papagal?! Păi, dacă şi cadavrul acesta ambulant intră la negocieri cu mine înseamnă că trebuie să iau măsuri. Imediat!
Cum era însă un levantin prin educaţie, scrise la rândul său un mesaj atât de blând încât îi dădură lacrimile:
- Coaie, eşti mare, bă! Îţi trimit eu peste câteva zile un mesaj!
Din păcate mesajul Lordului a venit puţin cam târziu deoarece directorul, având o imunitate sporită la maximum a murit extrem de repede fiindcă bolile autoimune declanşate l-au transformat într-un cadavru oribil pe când încă mai respira.
Cu toate acestea Lordul s-a ţinut de cuvânt, mde, era lord totuşi, aşa că exact peste cinci zile o explozie uriaşă a lăsat pe locul fostului institut o caldeiră în fundul căreia clipocea un ochi de apă verzuie. Între timp primise CD-urile cu formulele şi procedurile proiectului, care fuseseră sustrase de cei doi „refugiaţi” care conduceau grupul numit: pachete de manechine.
Extrem de mulţumit de modul în care rezolvase problema se gândea deja la perspectivele oferite de program şi la ce va face în viaţa care-l aşteaptă, una extrem de lungă…

Vizualizări: 33

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Mulțumesc, texte mereu savuroase! :) Aştept următorul!

Nu veşi avea de aşteptat prea mult. Vă mulţumesc pentru lecturare!

Sunteți un gentil! :)

:))))

!!??

Hohotul era pentru linkul Mihaelei și pentru ”brodeală”. Urma să scriu aici, dar am fost nevoită să plec. Scuze!

Admirasem tușele personajului principal, caricaturalul dus până la grotesc, construirea portretului fizic prin apel constant la regnul mineral, apoi, în crescendo, la vegetal și animal, „dedublarea” care, culmea, îl umanizează - poate fiindcă stereotipia omului în raport cu puterea ne este oarecum familiară... 

Hilde în prima parte este o bijuterie. Doar scenei ”aceleia” eu una nu i-am găsit rostul, simbolul mi-a părut forțat, atașat din dorința de a pune un punct culminant în evoluția către sublimul în accepția lui, a personajului principal,  - tot prin grotesc.

”Cei mici” umplu cadrul, îl fac viabil și dau savoare scenelor, m-au dus cu gândul la jocul unor mari actori care au strălucit și în roluri secundare.

Tipologii... levantine în sensul parșiv al cuvântului excelent realizate. 

Să reveniți pe text, sunt 2-3 greșeli din fuga condeiului și e păcat să rămână.

Felicitări!

Mulţumesc! Cititori ca dumneavoastră ar trebui să-şi dorească orice scriitor!

Aţi remarcat perfect rolul scenei "aceleia". Şi să nu uităm că în realitate se produce destul de frecvent.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

Activitatea Recentă

BOGDANA ELENA SIMIONESCU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Paradoxala vină a utilizatorului Eugen Serea
cu 15 minute în urmă
Utilizatorului BOGDANA ELENA SIMIONESCU îi place postarea pe blog Paradoxala vină a lui Eugen Serea
cu 15 minute în urmă
Postare de log efectuată de BOGDANA ELENA SIMIONESCU
cu 40 minute în urmă
BOGDANA ELENA SIMIONESCU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog idealuri în devenire a utilizatorului FLOARE ARBORE
cu 42 minute în urmă
Utilizatorului BOGDANA ELENA SIMIONESCU îi place postarea pe blog idealuri în devenire a lui FLOARE ARBORE
cu 44 minute în urmă
Lui Victor Bivolu i-a plăcut discuţia FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – LOCALITATEA ZĂLAN a lui Victor Bivolu
cu 1 oră în urmă
Victor Bivolu a contribuit cu răspunsuri la discuţia FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – LOCALITATEA ZĂLAN a utilizatorului Victor Bivolu în grupul SALONUL ÎNDELETNICIRILOR PLĂCUTE(HOBBY-URILOR
cu 1 oră în urmă
Victor Bivolu a adăugat 3 discuţii la grupul SALONUL ÎNDELETNICIRILOR PLĂCUTE(HOBBY-URILOR
cu 1 oră în urmă
Lui Victor Bivolu i-a plăcut discuţia ISTORIE ȘI CULTURĂ PRIN MEDALISTICĂ – LOCALITATEA ONEȘTI a lui Victor Bivolu
cu 1 oră în urmă
Victor Bivolu a contribuit cu răspunsuri la discuţia ISTORIE ȘI CULTURĂ PRIN MEDALISTICĂ – LOCALITATEA ONEȘTI a utilizatorului Victor Bivolu în grupul SALONUL ÎNDELETNICIRILOR PLĂCUTE(HOBBY-URILOR
cu 1 oră în urmă
Lilioara Macovei a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Paradoxala vină a utilizatorului Eugen Serea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Lilioara Macovei îi place postarea pe blog Paradoxala vină a lui Eugen Serea
cu 2 ore în urmă

Insignă

Se încarcă...