Fernando Pessoa (13.06.1888 – 30.11.1935) - poet, eseist și scriitor portughez

Nu doar acei care ne invidiază

                    de Fernando Pessoa

 

Nu doar acei care ne invidiază sau urăsc

Ne trasează limitele şi ne asupresc; cei care ne iubesc

Ne limitează nu mai puţin.

Fie ca zeii să-mi garanteze, eliberat de toate

Iubirile, libertatea îngheţată din înălţimile

Vidului. Dorind puţin,

Omul are totul. Nedorind nimic,

El este liber. Neavând şi nedorind,

El este egal, deşi doar om, cu zeii.

 

traducere de Petru Dimofte

Vizualizări: 101

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Poetul celor 72 de nume

 

Fernando Pessoa s-a născut la Lisabona, la 13 Iunie 1888.

La numai 5 ani tatăl său moare iar mama  se remărită şi se mută

cu soţul, consulul Portugaliei, în Durban, Africa de Sud.

Fernando se întoarce la 17 ani la Lisabona ca să urmeze cursuri

la universitate, dar renunţă la studii după numai 8 luni.

Ca să aibă cum achita chiria unor camere modeste traduce şi scrie în reviste de avangardă

sau compune scrisori de afaceri în engleză şi franceză. Prin 1912

scrie critică, 1913 proză, ca să abordeze poezia în 1914.

În acest an începe să se folosească de alter ego-uri   pe

care le numea heteronime: Alberto Caeiro, Ricardo Reis,

 Alvaro de Campos, etc.

Cele mai multe poeme sunt publicate în ziare literare şi în magazinele timpului.

Prima sa carte este scrisă în engleză, Atinous(1918) urmată de Sonete (tot 1918) şi

Poeme Englezeşti (1921). În limba portugheză îi apare o singură carte Mensagem(1933).

Moare la Lisabona în 1935, izolat, aşa cum fusese toată viaţa

un exaltat poet dar un sihastru social, evitând lumea şi tumultul literar.

După moarte, opera sa ia avânt şi Pessoa este descoperit de cititori.

Ca şi Ezra Pound, Rilke, Valery, Pessoa folosea nume împrumutate.

El însă amplifică la extrem identificarea cu imaginarul, el conferă

personajelor heteronime biografie, profil psihologic şi politic, le construieşte

o estetică, o religie şi un anume fizic. Caeiro este tipul naiv, şomerul rural,

semi analfabet. Reis un doctor, intelectual în stil clasic, el scrie ode în maniera lui

Horatio. Alvaro de Campos, inginer naval, bisexual, călător oriental, şi dandy risipitor

prin Londra. Despre "autorul" Caeiro, Pessoa scrie: Caeiro are o singură manie, să simtă lucrurile

aşa cum sunt. În schimb Ricardo Reis are altă structură: percepţia trebuie să se încadreze

în idealul clasic, să aibe reguli clar definite. Iar Alvaro de Campos, este un simplu tactil

al întâmplărilor. Şi desigur un tip melancolic înclinat spre droguri.

 Ani mai târziu Pessoa inventează pe Bernardo Soares

un semi heteronim care răspândeşte o agendă diurnă cunoscută sub

numele "Manualul Neliniştii", apoi pe Antonio Mora, un filosof şi sociolog prolific: 

baronul Teive, un eseist înfocat; Thomas Crosse, a cărui activitate critică a promovat

literatura portugheză, apare I.I.Crosse frate şi colaborator cu Thomas Crosse;

Coelho Pacheco poet; Raphael Baldaya astrolog; Maria Jose, o tânără cocoşată de 19 ani,

tuberculoasă, care scrie scrisori de dragoste nepostate, unui frumos fierar

care trece zilnic în drum spre lucru pe sub fereastra Mariei, etc.. etc

 Se cunosc cel puţin 72 de nume, în spatele lor şi responsabil al miilor de texte

scrise şi plănuite este Fernando Pessoa. Este ştiut că Pessoa a publicat câteva opere sub pseudonime diverse

dar ele se disting de opera sa heteronimică despre care specialiştii

spun că este produsă de un personaj aparte, proiectat şi conceput de

 autor, similar cu personajele fictive ale unei drame, care au stil, caracter,

şi o unică prezenţa de scenă. Pessoa ne apare ca un mânuitor de păpuşi în teatrul kabuki,

îmbrăcat în negru şi quasi nevăzut spectatorului, el manipulează personaje vii

pline de viaţă şi culoare.

 

***

 

Sunt răcit

toţi ştiu cum o gripă rea

schimbă întregul univers

răceala ne asmute contra vieţii

ne obligă să strănutăm drept în metafizică

mi-am pierdut ziua suflându-mi nasul

capul m-a durut fără limită.

o măruntă neplăcere pentru un poet minor.

sunt cu siguranţă un poet minor

cea am fost cândva erau doar visuri care au pierit

 

La revedere zâna din poveşti!

Aripile tale sunt făcute din lumină,

eu zac aici doborât de boală

neglijat de univers

şi iartă-mă acum.

O durere rea mă încearcă

aş putea folosi adevărul.. sau aspirina..

 

Alvaro de Campos

 

***

 

Ce milă am pentru florile grădinii publice

arată speriate de poliţie

în bunătatea lor înfloresc la fel toate

şi îmi întorc acelaşi zâmbet vechi

purtat dinainte de a fi privite de primul om

care, văzându-le înflorirea, le-a atins uşor

încercând să vadă dacă ele vor să-i vorbească...

 

Alberto Caeiro

 

***

 

Auto analiză

 

Poetul este un falsificator

care falsifică

atât de perfect adevărul

încât îşi schimbă trăirile

în reale dureri

 

Iar cei ce-i citesc poemele simt cu certitudine

nu duble dureri separate

ci numai durerile pe care nu le trăiesc.

Şi numai în felul acesta, deraind înţelegerea

trenul cu arc

numit de noi inimă

reuşeşte să circule

în lungul şinelor sale.

 

Fernando Pessoa

 

 ***

text şi traduceri: Adrian Grauenfels

Ian 2011

 

 

 

Vă mulțumesc, domnule Grauenfels.

Poetul poate simula. El simulează-atât de bine, că simulează chiar durerea, durerea pe care-n adevăr o simte.” - Fernando Pessoa

Vă mulțumesc, domnule Victor.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

Activitatea Recentă


Administrator
Postare de log efectuată de Florin Alexandru Stana
cu 9 minute în urmă
Lui Victor Bivolu i-a plăcut discuţia FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚI POȘTALE – LOCALITATEA BOZOVICI a lui Victor Bivolu
cu 1 oră în urmă
Victor Bivolu a contribuit cu răspunsuri la discuţia FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚI POȘTALE – LOCALITATEA BOZOVICI a utilizatorului Victor Bivolu în grupul SALONUL ÎNDELETNICIRILOR PLĂCUTE(HOBBY-URILOR
cu 1 oră în urmă
Victor Bivolu a adăugat 2 discuţii la grupul SALONUL ÎNDELETNICIRILOR PLĂCUTE(HOBBY-URILOR
cu 1 oră în urmă
Lui Victor Bivolu i-a plăcut discuţia CULTURĂ PRIN MEDALISTICĂ – ȘCOALA GIMNAZIALĂ “ȘTEFAN LUCHIAN” DIN MOINEȘTI a lui Victor Bivolu
cu 1 oră în urmă
Victor Bivolu a contribuit cu răspunsuri la discuţia CULTURĂ PRIN MEDALISTICĂ – ȘCOALA GIMNAZIALĂ “ȘTEFAN LUCHIAN” DIN MOINEȘTI a utilizatorului Victor Bivolu în grupul SALONUL ÎNDELETNICIRILOR PLĂCUTE(HOBBY-URILOR
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Eugen Serea îi place postarea pe blog Lasă-mi... a lui zadic ioana
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Eugen Serea îi place postarea pe blog puterea luminii a lui FLOARE ARBORE
cu 3 ore în urmă
Eugen Serea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cântă-mi dor a utilizatorului Rodica N Cernea
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Eugen Serea îi place postarea pe blog cântă-mi dor a lui Rodica N Cernea
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Eugen Serea îi place postarea pe blog Poruncile nescrise -primul poem a lui mihai katin
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Eugen Serea îi place postarea pe blog un sarut, simplu si vesel! a lui Rodica N Cernea
cu 3 ore în urmă

Insignă

Se încarcă...