Lucian Blaga - Biografie

Unde şi când m-am ivit în lumină nu ştiu,
din umbră mă ispitesc singur să cred
că lumea e o cântare.
Străin zâmbind, vrăjit suind,
în mijlocul ei mă-mplinesc cu mirare.
Câteodată spun vorbe cari nu mă cuprind,
câteodată iubesc lucruri cari nu-mi răspund.
De vânturi şi isprăvi visate îmi sunt
ochii plini,
de umblat umblu ca fiecare:
când vinovat pe coperişele iadului,
când fără păcat pe muntele cu crini.
Închis în cercul aceleiaşi vetre
fac schimb de taine cu strămoşii,
norodul spălat de ape subt pietre.
Seara se-ntâmplă mulcom s-ascult
în mine cum se tot revarsă
poveştile sângelui uitat de mult.
Binecuvânt pânea şi luna.
Ziua trăiesc împrăştiat cu furtuna.

Cu cuvinte stinse în gură
am cântat şi mai cânt marea trecere,
somnul lumii, îngerii de ceară.
De pe-un umăr pe altul
tăcând îmi trec steaua ca o povară.

Lucian Blaga

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Lucian Blaga (n. 9 mai 1895, Lancrăm, lângă Sebeș, comitatul Sibiu - d. 6 mai 1961, Cluj) a fost un filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar, academician și diplomat român.

Biografie

Primii ani

S-a născut la Lancrăm, lângă Sebeș. Localitatea natală se afla atunci în comitatul Sibiu. Lucian Blaga a fost al nouălea copil al unei familii de preoți, fiul lui Isidor Blaga și al Anei (n. Moga). Copilăria i-a stat, după cum mărturisește el însuși, „sub semnul unei fabuloase absențe a cuvântului”,[2] viitorul poet – care se va autodefini mai târziu într-un vers celebru „Lucian Blaga e mut ca o lebădă” – neputând să vorbească până la vârsta de patru ani.[3] Mama poetului, Ana Blaga, a murit în anul 1933 la Sibiu, în vârstă de 74 de ani. În luna august 1949, fratele poetului, Longin Blaga, a murit de asemenea în Sibiu.Primele clase le-a urmat la Sebeș, la școala primară germană (1902-1906), după care a urmat Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov (1906–1914), unde era profesor ruda sa, Iosif Blaga, autorul primului tratat românesc de teoria dramei.

Debutul

A debutat în ziarele arădene Tribuna, cu poezia Pe țărm (1910), și în Românul, cu studiul Reflecții asupra intuiției lui Bergson (1914). După moartea tatălui, familia se mută la Sebeș în 1909. În anul 1911 călătorește în Italia, unde își petrece timpul în librării, căutând cărți de filosofie, și vizitând vestigiile istorice ale acestei țări.

Studii

A urmat cursurile Facultății de Teologie din Sibiu și Oradea în perioada 1914–1916, pe care le-a finalizat cu licență în 1917. A studiat filosofia și biologia la Universitatea din Viena între anii 1916 și 1920, obținând titlul de doctor în filosofie. Aici a cunoscut-o pe Cornelia Brediceanu, cea care îi va deveni soție. A revenit în țară în ajunul Marii Uniri. În anul 1916, în timpul verii, Blaga vizitează Viena, unde descoperă Expresionismul.

Cariera literară

Activitatea publică și academică

Publică la Sibiu, în 1919, placheta de versuri Poemele luminii (reeditată în același an la Cartea Românească, în București), precum și culegerea de aforisme Pietre pentru templul meu.

Prima sa dramă, Zamolxe, îi apare în ziarul Voința (1920), iar în volum în 1921, la Cluj, la Editura Institutului de Arte Grafice „Ardealul”. Academia Română îi decernează Premiul Adamachi pentru debut (1921). Universitatea din Cluj îi premiază piesa Zamolxe (1922). I se tipăresc primele traduceri de poezie în limba germană în revista cernauțeană Die Brucke (1922) (Podul). În 1924-1925, locuiește în Lugoj. A fost redactor la ziarele Voința și Patria, membru in comitetul de direcție al revistei Cultura, colaborator permanent la publicațiile Gândirea, Adevărul literar și artistic și Cuvântul.După Dictatul de la Viena, se află în refugiu la Sibiu, însoțind Universitatea din Cluj (1940–1946). Conferențiază la Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj (1946–1948). Are un rol major în formarea tinerilor care fac parte din Cercul literar de la Sibiu și o mare influență asupra lui Ion Desideriu Sârbu.Revenit în România reîntregită, s-a dăruit cauzei presei românești din Transilvania, fiind redactor la revistele Cultura din Cluj și Banatul din Lugoj. A fost ales membru al Academiei Române în anul 1937. Discursul de recepție și l-a intitulat Elogiul satului românesc.

În anul 1939 a devenit profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj, mutată temporar la Sibiu în anii ce au urmat dictatului de la Viena (1940–1944). La Sibiu redactează, începând cu 1943, revista Saeculum, care va apărea un an. A funcționat ca profesor universitar până în 1948, când a fost îndepărtat cu brutalitate de la catedră. Motivul este de natură politică: se pare că Blaga a refuzat invitația de a conduce Partidul Național Popular, un satelit al Partidului Comunist. Împreună cu el au fost înlăturați și conferențiarul și discipolul său, Ion Desideriu Sârbu, și profesorii universitari Liviu Călin și Nicolae Mărgineanu.

Luntrea lui Caron

Din 1948, fiind îndepărtat de la catedră, a lucrat în cadrul filialei din Cluj a Academiei Române ca bibliograf. Devine cercetător la Institutul de Istorie și Filosofie (1949–1951), apoi bibliotecar-șef (1951–1954) și director-adjunct (1954–1959) la filiala clujeană a Bibliotecii Academiei. Nu îi mai sunt publicate volumele și preferă să se ocupe de traduceri. În această perioadă a finalizat traducerea piesei Faust de Goethe, iar în 1958 apare primul volum din Opere de G.E. Lessing în traducerea lui Lucian Blaga. A tradus poeți germani clasici și moderni. Poeziile scrise acum vor fi publicate postum. Tot în această perioadă scrie romanul cu tentă autobiografică Luntrea lui Caron, publicat de asemenea postum. A decedat la 6 mai 1961, în Cluj. Lucian Blaga a fost înmormântat în ziua sa de naștere, 9 mai, în cimitirul din Lancrăm.

Activitatea diplomatică

În anul 1926 a intrat în diplomație, ocupând succesiv posturi de atașat cultural la legațiile României din Varșovia, Praga, Lisabona,Berna și Viena. A fost atașat și consilier de presă la Varșovia, Praga, Berna (1926–1936) și Viena (1936-1937),subsecretar de stat la Ministerul de Externe (1937–1938) și ministru plenipotențiar al României în Portugalia (1938–1939).

Propus pentru premiul Nobel

Există zvonuri cum că Lucian Blaga ar fi fost propus în 1956 de Rosa del Conte și de criticul Basil Munteanu, la inițiativa lui Mircea Eliade, pentru a primi premiul Nobel pentru literatură. Cei doi nu locuiau în România, Rosa del Conte era autoarea unei cărți despre Eminescu, iar Basil Munteanu locuia la Paris, unde se exilase din motive politice.[4][5] Nominalizările pentru premiile Nobel sunt ținute secrete timp de 50 de ani, iar după 2006 acestea au fost publicate pe site-ul său, iar numele lui Lucian Blaga nu apare între nominalizații acelui an.[6]

Opera

Volume

  • 1921 - Pașii profetului
  • 1942 - Poezii, ediție definitivă

Cicluri de versuri editate postum

  • Vârsta de fier 1940-1944
  • Cântecul focului
  • Corăbii cu cenușă
  • Ce aude unicornul

Dramaturgie

  • 1921 - Zamolxe, mister păgân
  •  
  • 1923 - Tulburarea apelor, dramă
  • 1925 - Daria, dramă în patru acte
  • 1925 - Ivanca
  • 1925 - Învierea, pantomimă în patru tablouri și Fapta, joc dramatic
  • 1927 - Meșterul Manole, dramă în cinci acte
  • 1930 - Cruciada copiilor
  • 1934 - Avram Iancu, dramă într-un prolog și trei faze
  • 1942 - Opera dramatică, 2 vol.
  • 1944 - Arca lui Noe
  • 1964 - Anton Pann, dramă într-un prolog și patru faze (postumă)

Filozofie

Creația sa filosofică este grupată în trei trilogii:

  • 1944 - Trilogia culturii în trei volume: Orizont și stil, Spațiul mioritic, Geneza metaforei și sensul culturii
  • 1946 - Trilogia valorilor, Știință și creație, Gândire magică și religie, Artă și valoare.
  • Cea de-a patra, Trilogia cosmologică, a rămas în stadiu de proiect. Din ea autorul a publicat un singur volum, Diferențialele divine, primul din această ultimă trilogie.

Aforisme

  • 1919 - Pietre pentru templul meu
  • 1926 - Ferestre colorate, însemnări și fragmente
  • 1945 - Discobolul, aforisme și însemnări
  • 1977 - Elanul insulei, editată postum

Proza

  • Hronicul și cântecul vârstelor, volum autobiografic, editat postum, 1965
  • Luntrea lui Caron, roman, editat postum, 1990, ediția a II-a, 1998, ediția a III-a, 2006

Volume de eseuri și studii filozofice

  • 1922 - Cultură și cunoștință
  • 1924 - Filosofia stilului
  • 1925 - Fenomenul originar
  • 1925 - Fețele unui veac
  • 1926 - Daimonion
  • 1931 - Eonul dogmatic
  • 1933 - Cunoașterea luciferică
  • 1934 - Censura transcendentă
  • 1934 - Orizont și stil
  • 1936 - Spațiul mioritic
  • 1936 - Elogiul satului românesc, discursul de recepție la admiterea sa în Academia Română
  • 1937 - Geneza metaforei și sensul culturii
  • 1939 - Artă și valoare
  • 1940 - Diferențialele divine
  • 1941 - Despre gândirea magică
  • 1941 - Religie și spirit
  • 1942 - Știință și creație
  • 1947 - Despre conștiința filosofică
  • 1948 - Aspecte antropologice

Eseuri publicate postum

  • 1966 - Gândirea românească în Transilvania în secolul al XVIII-lea
  • 1968 - Zări și etape
  • 1969 - Experimentul și spiritul matematic
  • 1972 - Isvoade
  • 1977 - Ființa istorică
  • 1977 - Încercări filosofice

Volume traduse în limba franceză

  • 1988 - L'Eon dogmatique, (Librairie Roumaine Antitotalitaire, trad. Georges Piscoci-Danesco et collab.).
  • 1989 - L'Éloge du village roumain, (Librairie Roumaine Antitotalitaire, trad. Georges Piscoci-Danesco et collab.).
  • 1992 - L'Étoile la plus triste, (La Différence, trad. Sanda Stolojan).
  • 1993 - L'Être historique, (Librairie Roumaine Antitotalitaire, trad. Mariana-Georgeta Piscoci).
  • 1993 - Les Différentielles divines, (Librairie Roumaine Antitotalitaire, trad. Georges Piscoci-Danesco et collab.).
  • 1995 - Trilogie de la Connaissance, (Librairie Roumaine Antitotalitaire, trad. Georges Piscoci-Danesco et collab.).
  • 1996 - Trilogie de la Culture, (Librairie Roumaine Antitotalitaire, trad. Georges Piscoci-Danesco et collab.).

Volume traduse în limba bulgară

  • 1985 – Нeподoзирани стъпала - антология, изд. Haродна Култура, София (Nebănuitele trepte, antologie, 200 de poezii traduse de Ognean Stamboliev și Nikolai Zidarov, Editura Narodna Kultura, Sofia, 1985)
  • 2012 – Поеми на свeтлината, изд. Авангардпринт, България, 2012 (Poemele luminii, poeme și eseuri, traducere și prefață de Ognean Stamboliev, Editura Avangardprint,Bulgaria, 2012)

Corespondență

  • Corespondență, 1989
  • Domnița nebănuitelor trepte. Epistolar Lucian Blaga - Domnița Gherghinescu-Vania (1941-1948), 1995
  • De amicitia: Lucian Blaga - Ion Breazu (corespondență), 1995
  • Corespondență de familie, 2000

Traduceri

  • Din lirica universală, 1957
  • Din lirica engleză, 1958

Ediții de referință

  • Opere, ediție îngrijită de Dorli Blaga, vol. I-XII, București, Editura Minerva, 1974-1995
  • Opere, ediție critică și studiu introductiv de George Gană, vol. I-V, București, Editura Minerva, 1982-1993

Premii literare și distincții. Afilieri

  • 1935 - Primește Premiul C. Hamagiu al Academiei Române pentru activitatea dramatică și poetică din ultimii ani.

 

Vizualizări: 37

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Mulţumim, Stelu. 

Idolul tău pe care ni l-ai prezentat foarte frumos, poate că merita  si din partea altor instituţii mai ,,înalte" aprecierea pe acre o merită.

Mulţumim mult!

Activitatea Recentă


ADMIN.
Mircea Florin Caracas a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Viaţa Sfântului Apostol și Evanghelist Luca. 18 octombrie Icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus de la Nămăieşti -Argeş a utilizatorului Mircea Florin Caracas
"Onorat de trecere doamnă  Roberta Suri "
cu 5 ore în urmă

ADMIN.
Mircea Florin Caracas a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Du-mă, undeva a utilizatorului Veronica Serban
".....şi toate scrisorile de dragoste să-mi fie. Aşa da, mesaj"
cu 5 ore în urmă

ADMIN.
Utilizatorului Mircea Florin Caracas îi place postarea pe blog Du-mă, undeva a lui Veronica Serban
cu 5 ore în urmă

ADMIN.
Mircea Florin Caracas a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarna din mine şi vara din tine a utilizatorului Nicolae Vălăreanu Sârbu
"Iarna din mine şi vara din tinenu se anihilează,se adaugă unor primăveri şi toamne cu rodca o…"
cu 5 ore în urmă

ADMIN.
Utilizatorului Mircea Florin Caracas îi place postarea pe blog Iarna din mine şi vara din tine a lui Nicolae Vălăreanu Sârbu
cu 5 ore în urmă

ADMIN.
Mircea Florin Caracas a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Răvășeala catalogărilor ofensate de soartă a utilizatorului Pop Dorina
"Răspunsu-i blocat în libertatea Ce-și plimbă credulă gândul pe un fir întins Și…"
cu 5 ore în urmă

ADMIN.
Utilizatorului Mircea Florin Caracas îi place postarea pe blog Răvășeala catalogărilor ofensate de soartă a lui Pop Dorina
cu 5 ore în urmă

ADMIN.
Mircea Florin Caracas a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sfântul Prooroc Ioil și proorociile sale 19 octombrie a utilizatorului Mircea Florin Caracas
"Sfântul Prooroc Ioil  19 octombrie Sfântul Prooroc Ioil a fost din…"
cu 5 ore în urmă

Insignă

Se încarcă...